Noutati :

Parchetul Timisoara a scos „basma curata” un individ care a tepuit o firma de rent-a-car cu un autoturism Opel Astra

27 noiembrie, 2010 - 02:29 AM
Autor: Gheorghe Ilas      
Categorie: ANCHETE
0

Rezolutia dispusa de un procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara, intr-un dosar in care o firma de rent-a-car reclama o infractiune de furt si aduce dovezi concludente pentru identificarea autorului, poate rasturna toate teoriile despre lupta impotriva infractionalitatii dusa de catre angajatii Ministerului Public.

Practic, un dosar in care exista suficiente probe impotriva unui individ acuzat de inselaciune, furt calificat, instigare la fals material in acte oficiale si uz de fals este astfel solutionat de procuror, incat raufacatorul in cauza este scos basma curata, iar cazul este retrimis la politie pentru continuarea cercetarilor fata de un „autor necunoscut”.

Scoaterea de sub urmarire penala lui Catalin Ciprian Garda, 35 de ani, din Buzias, cu antecedente penale, a fost dispusa de procurorul Viorica Flucsa, fost jurist la Primaria Timisoara, care, desi initial a fost de acord cu inceperea urmaririi penale in dosar si a coordonat activitatea politistului de caz care s-a ocupat de adunarea probelor, in final s-a razgandit si a oferit infractorului, prin rezolutia NUP, un certificat de buna purtare in alb…

Procurorul a ignorat probele evidente de identificare a infractorului

In data de 4 decembrie 2008, in jurul orelor 17.30, Catalin Ciprian Garda s-a intalnit cu administratorul firmei de rent-a-car „Kos Grup” Timisoara, Valentin Korman, si a solicitat

Valentin Korman

Valentin Korman

inchirierea unui autoturism. I s-a oferit o masina Opel Asta, cu nr. de inmatriculare TM 11154/08, pentru o perioada de doua zile. La incheierea contractului, clientul s-a prezentat ca fiind Lucian Martinovici, domiciliat in Timisoara, strada Mangalia nr. 15, si dupa ce a aratat documentele de identitate, a lasat copii dupa carte de identitate si permisul de conducere exact cu acest nume.

„Seara, pe la ora 21.30, studiind actele in baza carora am incheiat contractul, am observat ca acestea contin mai multe inadvertente, ca sigur sunt false, astfel ca am anuntat politia, aratand ca am fost inselat. Cei de la politie mi-au spus ca nu pot lua nici o masura atata timp cat contractul de inchiriere nu a ajuns la termenul scadent. Asa cum ma asteptam, de atunci nu l-am mai vazut niciodata pe acel individ, dar nici masina”, spune Valentin Korman, convins ca, daca politia ar fi luat in serios reclamatia sa si ar fi actionat inca din acea seara, acum nu ar mai fi avut o paguba de peste 12.000 de euro.

Ulterior, Directia de Evidenta a Persoanelor Timis, careia i s-au solicitat o serie de verificari, a comunicat faptul ca in registrul national de evidenta nu exista nici o persoana cu datele inscrise in cartea de identitate folosita de invinuit. Se mentiona doar ca seria TM si numarul 548231 inscris in buletinul folosit la inselaciune apartineau unui anumit Ioan Sorin Buhnila. De asemenea, Serviciul Permise si Inmatriculari i-a comunicat ca permisul cu nr. TM00083362M apartinea unui anumit Andrei Szombati.

Cu alte cuvinte, ambele acte de identitate erau falsificate prin inlocuirea fotografiilor detinatorilor de drept cu fotografia infractorului. Mai mult, in seara in care s-a inchiriat masina cu documente false, o persoana care s-a prezentat ca fiind Lucian Martinovici a solicitat Credit Europe-Bank, sucursala Iulius Mall, emiterea unui card international de credit pentru persoane fizice. A folosit aceleasi documente de identitate, a indicat acelasi numar de telefon mobil ca in cazul inchirierii, a folosit acelasi specimen de semnatura, iar camerele de monitorizare video plasate in banca au filmat acelasi individ care a inchiriat masina.

In ciuda tuturor acestor probe, care coroborate conduceau indubitabil spre Catalin Ciprian Garda, procurorul a considerat de cuviinta sa inchida ochii si sa restituie dosarul la politie pentru cautarea unui „autor necunoscut”. Nici nu a luat in considerare ideea ca ar putea sa extinda ancheta pentru identificarea persoanelor care au realizat falsurile documentelor de identitate. Poate in acest fel ajungea la retelele infractionale profilate pe falsificarea cartilor de identitate si permiselor, cu ramificatii in institutiile de specialitate ale statului.

„Nici nu stiu ce dovezi sa mai caut in plus!”

Solutia aleasa de procurorul Viorica Flucsa l-a luat prin surprindere pana si pe politistul care s-a ocupat de caz, agentul Zoltan Anghial, de la Sectia 5. „Am primit, ieri, dosarul de la parchet cu rezolutia de a continua cercetarile fata de un autor necunoscut. Sincer, nici nu stiu ce probe sa mai caut in plus. Initial, procurorul a dispus inceperea urmaririi penale impotriva lui Garda Catalin si, dupa ce a vazut toate probele, spunea ca nici nu se pune problema sa nu-l trimita in judecata. Nu stiu de ce s-a razgandit si, in final, a dispus scoaterea de sub urmarire penala si restituirea dosarului pentru cautarea unui autor necunoscut. Eu zic ca au fost probe suficiente – expertize grafologice, recunoasteri dupa planse, imagini video de la banca, unde individul a incercat sa mai de o teapa, nu stiu ce sa mai caut. Impotriva cui sa ma indrept, ca toate indiciile conduc catre acest Garda?”, se intreaba retoric politistul care timp de sase luni a umblat dupa dovezi pentru a trimite dupa gratii un infractor periculos.

In viziunea sa, prin rezolutia inexplicabila a procurorului, statul a fost prejudiciat cu zeci de milioane de lei vechi, atat cat au costat toate deplasarile la Buzias, investigatiile, expertizele, audierile de martori. impotriva rezolutiei dispuse de procurorul Viorica Flucsa se va face o plangere. „Vom face contestatie la prim-procurorul de la Parchetul Timisoara. in cazul in care nu vom primi raspuns in 20 de zile, ne vom adresa direct instantei de judecata. Este absolut stridenta aceasta scoatere de sub urmarirea penala a unui individ profilat pe tepe”, ne-a declarat avocatul Adrian Gociu, reprezentantul legal al SC „Kos Grup” SRL Timisoara. In incercarea de a lua opinia procurorului in discutie, am fost indrumati cu calm sa apelam la ajutorul purtatorului de cuvant al institutiei. Ceea ce vom si face…

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor