Noutati :

Nemtii vor taxa speciala pentru strainii care folosesc autostrazile din Germania

6 decembrie, 2013 - 07:05 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

Daca pana acum v-ati obisnuit sa nu platiti nicio taxa atunci cand circulati pe autostrazile din Germania, iata ca nemtii se pregatesc sa introduca si ei o taxa de autostrada, pe care sa o plateasca strainii.

Conservatorii cancelarului german Angela Merkel si social-democratii au convenit, dupa mai multe saptamani de negocieri, introducerea unei taxe de autostrada pentru soferii straini, in cadrul acordului de formare a coalitiei de guvernare, relateaza Bloomberg.

Detaliile sunt vagi, inainte de preluarea efectiva a guvernarii de catre noua coalitie, care va avea loc dupa ce membrii Partidului Social-Democrat (SPD) vor vota acordul pe 12 decembrie, singura prevedere clara fiind ca taxa nu va genera costuri suplimentare pentru germani.

Planul a fost primit cu nemultumire de soferii din tarile vecine, care spun ca Germania submineaza libera circulatie. Chiar si germanii pun sub semnul intrebarii aceasta taxa care ar aduce venituri de circa 260 de milioane de euro, potrivit unei estimari a clubului auto german ADAC, suma insuficienta pentru acoperirea costurilor de imbunatatire a infrastructurii.

„Am transformat Europa intr-un loc in care traficul se desfasoara liber, iar acum il punem in pericol. Daca Germania introduce o astfel de taxa, alte tari i-ar putea urma exemplul, creand diviziuni si o posibila erodare a spiritului european”, a declarat Mike Pinckaers, purtator de cuvant al asociatiei soferilor olandezi, ANWB.

Germania a fost pionier al transporturilor, atunci cand a inaugurat prima autostrada din Europa destinata automobilelor, in 1921. Autobahn, care deseori nu are limitari de viteza, a creat o cultura a automobilismului, ajutand BMW, divizia Mercedes-Benz a grupului Daimler si brandurile Audi si Porsche ale Volkswagen sa domine piata masinilor de lux.

Traditia vitezei nelimitate este pusa in pericol din cauza stagnarii, in termeni reali, a sumelor alocate drumurilor, podurilor, cailor ferate si transporturilor publice, in timp ce traficul de pasageri a crescut cu 27%, iar cel de marfuri cu 75%, potrivit datelor Ministerului Mediului si instututului german de cercetari DIW.

Taxa ar afecta in special strainii care locuiesc in apropierea granitelor statelor lor cu Germania si care se deplaseaza frecvent in aceasta tara.

„Ar fi incorect ca taxa sa fie aplicata doar strainilor. O multime de oameni ar fi afectati, iar traficul ar fi deviat pe sosele care traverseaza multe sate mici”, a declarat Elisabeth Jaeger, din Dornbirn, Austria, localitate situata la 20 de kilometri de granita cu Germania, unde calatoreste cam o data pe luna, ca multi altii.

Ministrul Transporturilor din Austria, Doris Bures, a avertizat ca va da in judecata Germania la Curtea Europeana de Justitie, daca soferii straini vor fi discriminati, a relatat publicatia Kronen Zeitung la sfarsitul lunii noiembrie. State europene ca Italia si Franta impun plata de taxe la puncte de incasare de pe autostrazi, in timp ce in Elvetia si Austria se plateste o taxa anuala pentru acestea.

Citeste mai mult!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor