Noutati :

Locul unde timisorenii se duc sa moara! Centrul de Ingrijire Paliativa, ultima linie intr-un razboi deja pierdut

24 aprilie, 2013 - 06:43 AM
Autor: Catalin Radu      
Categorie: TIMISOARA MEA
16

TIMISOARA. In singurul Hospice din Timisoara au loc cate zece pacienti, dintre care opt nu se mai externeaza. Cei doi ramasi se intorc si ei, inevitabil, in casa de pe Memorandului 84. „Ingerii” care le vegheaza clipele din urma sunt martori tacuti ai trecerii in lumea Dreptilor, alina suflete si sterg ultimele lacrimi, cele ale impacarii cu sine si cu Dumnezeu.La Centrul de Ingrijiri Paliative din Timisoara miracolele nu dureaza mult timp.

Casa Milostivirii Divine sta prinsa intre doua cladiri care incearca parca sa o sufoce. In dreapta, un monstru inalt, cu multa sticla, iar in stanga o vila de romi care inalta stereotipic, peste puterile ei, mereu neterminate etaje fara geamuri si cu caramizile la vedere.

Faptul ca nu intri intr-o unitate sanitara obisnuita, de stat, ti se dovedeste din start, cand la usa iti raspunde o sora medicala zambind. Dupa ce ii spui cine esti si ce vrei, esti condus pana la sora Savia. Coordonatoarea centrului e o calugarita venita in Romania acum 20 de ani, alaturi de alte patru surori franciscane din Bratislava (Slovacia).

Dupa ce au lucrat in sistemul de ingrijiri la domiciliu pe care il are Federatia Caritas a Diecezei Romano-Catolice de Timisoara, la initiativa lor s-a deschis, in urma cu mai bine de sase ani, Centrul de Ingrijiri Paliative Casa Milostivirii Divine. O institutie cu zece paturi, doi medici, asistente si voluntari, finantata in proportie de 70-80 la suta din fonduri ale Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Timis (restul, pana la totalul de circa 180.000 de euro pe an, provin din donatii, pentru ca pacientii nu platesc nimic), unde oameni aflati in stadii terminale ale bolii vin, de cele mai multe ori, cu ultima trimitere pe care le-o da medicul de familie sau cel din spital.

In locul unde bolnavii isi traiesc ultimele zile moartea e vazuta ca un fenomen natural: „Daca ne-am apuca toti sa plangem nu am mai putea sa ajutam”

Pacientii primesc, in casa de pe linistita strada Memorandului, atat ingrijire medicala cat si psihologica, de care poate beneficia si familia.

Cel mai greu le este, de obicei, apartinatorilor. Bolnavul in final isi accepta situatia. Corpul iti vorbeste, nu poti sa nu il asculti. De membrii familiei se ocupa psihologul nostru, inclusiv dupa doliu, spune sora Savia.

In Centrul de ingrijiri paliative ajung cam 250 de pacienti in fiecare an. Uneori mai multi. In 2013, pana la 1 aprilie erau inregistrate 66 de internari. Perioada medie de internare este de 14 zile. Cea maxima, de 21.

Din zece bolnavi care ocupa in acelasi timp paturile, opt nu se mai externeaza niciodata, iar unul dintre ceilalti doi se intoarce la scurt timp. Cateodata, ultimul, exceptia, se interneaza si externeaza de mai multe ori.

Personalul isi aminteste de cate un pacient care tot revine timp de mai multe luni. Apoi se duce si el. In centru miracolele se intampla rar si chiar si atunci tin, poate, cel mult un an.

Tocmai din cauza asta, personalul Casei Milostivirii Divine nu se poate atasa de niciun vizitator, nici daca il cunosc o vreme mai indelungata. Iar ingrijirea in centru este cu totul altfel decat cea din spital: afli ce ii place omului sa manance, ce muzica asculta, ii asculti ofurile si il faci sa se simta ca acasa. Intra in familie, cum spun cei din centru.

Este greu, dar daca ne-am apuca toti sa plangem nu am mai putea sa ajutam cu nimic. Incercam sa privim moartea asa cum este, ca pe un fenomen natural, explica Ioana Ogner, medic specialist hematolog.

Cei mai multi dintre bolnavi vor doar sa fie iertati de familie

De-a lungul anilor, surorile medicale si asistentele centrului de ingrijiri paliative au invatat cat de diferiti sunt oamenii. In Casa Milostivirii Divine este primit orice bolnav aflat in stadiu terminal, indiferent de situatie materiala, religie sau etnie. Exista, mereu, o lista de asteptare pe care sunt trecute sase pana la zece persoane. Mai mult de 90 de procente dintre pacienti provin din clinicile de oncologie.

Au aparut si legende ca oamenii vin aici ca sa le dam ceva sa moara. Evident ca nu este adevarat. Intr-adevar, nu e un spital obisnuit, dar asta inseamna doar ca pacientii au parte aici, pe langa terapia pentru durere, de tot confortul pe care il au acasa. Personalul este compus din 20 de persoane tocmai in aceasta idee. Bolnavul beneficiaza de ingrijire complexa, i se ofera tot timpul nostru, arata sora Savia.

Centrul arata asa cum ar trebui sa arate, in mod normal, un spital. Perfect curat, cu saloane in care bolnavii au toate dotarile necesare, cu camera de zi in care poti asculta muzica sau servi masa, capela pentru cei care vor sa se roage, un mic parc excelent intretinut, camera pentru consiliere psihologica, o aripa medicala, camere unde se pot odihni membrii familiilor pacientilor si, in primul rand, personal gata sa ajute in orice situatie.

Sunt pacienti care nu vor sa li se spuna cat de grava este afectiunea lor, pacienti care vor preot, altii care nu cred, am avut oameni care s-au botezat aici, care s-au cununat aici. In timp, am invatat obiceiurile fiecarei religii. Ortodocsii fac intr-un fel, neoprotestantii in alt fel si asa mai departe. Noi incercam doar sa castigam increderea tuturor. Niciun bolnav nu se poate compara cu altul. Boala te schimba. Rupti de societate, imobilizati la pat, unii ne spun ca nu vor sa fie priviti cu mila. Cei mai multi vor, insa, doar sa fie iertati de familii, de cei apropiati„, a mai spus sora Savia.

Traumatizati in spitale

Mancarea, cum au grija de noi, nu pot sa zic decat <<jos palaria!>>”, spune doamna Ilona, din singurul pat al salonului in care este internata. Oamenii vin traumatizati din spitale. De holurile, toaletele si saloanele murdare, pline cu pacienti pe care asistenta ii vede la fata, poate, de doua ori pe zi, iar medicul si mai rar, de banii cu care trebuie sa ii convinga ca merita sa fie ingrijiti.

Mizerie…, isi aminteste batrana, in timp ce sora Savia explica toleranta zero fata de bacsis. Doamna Ilona a lucrat toata viata la ElectroBanat. Nu stie cate tone de metal a galvanizat, munca grea, cu substante chimice. Spune ca pana la 69 de ani nu a luat nicio pastila. Nici capul nu m-a durut, nimic. Apoi, deodata… Cinci litri de sange am primit la Clinicile Noi, murmura batrana.

Sora Savia este aproape mereu cu zambetul pe buze. Nu-l are decat cand se roaga si cand misca incet capul la stanga si la dreapta atunci cand este intrebata de starea cuiva, la fel ca in cazul doamnei Ilona. Cancer. Ochii calugaritei coboara spre podea.

Centrul are voluntari din Austria si Irlanda, mai putini din Romania

Coordonatoarea Casei Milostivirii Divine  crede ca trebuie sa fim intelegatori cu tinerii romani, care nu prea stiu cum e treaba cu voluntariatul. In prezent, in Centrul de ingrijiri paliative sunt mai multi voluntari veniti din Austria si Irlanda pentru a da o mana de ajutor la ingrijirea bolnavilor.

Am venit aici pentru un an de voluntariat, care a inceput in luna septembrie. A fost destul de dificil, mai ales la inceput, pentru ca nu stiam absolut deloc limba romana. Dar, pas cu pas, am reusit sa invat si acum pot spune ca imi place ce fac. Mai exact, ajut la ingrijirea pacientilor, ajut asistentele, medicii si ceilalti membri ai personalului. Ajut de la servirea micului dejun si pana la schimbatul scutecelor pentru adulti. Ii ajut pe bolnavi sa faca dus, sa se curete, cateodata ii barbieresc, daca isi doresc, explica Philipp Kahr, un tanar absolvent de liceu venit din Austria.

Dupa ce isi va termina stagiul de voluntariat in Romania, Philipp isi doreste sa studieze medicina, daca este posibil la o universitate din Germania.

Cateodata e foarte greu sa vezi cum oamenii sufera din cauza durerilor pe care le cauzeaza boala. Pana acum cred ca am ajutat cel putin o suta de pacienti. E dificil, dar munca pe care o depun este folositoare, explica austriacul. Pentru a-i fi mai usor sa comunice cu pacientii, tanarul a invatat romana, pe care o stapaneste onorabil dupa o practica de numai cateva luni.

Camera goala

Pe holurile si prin saloanele Centrului de ingrijiri paliative nu pare sa bantuie moartea. Camerele sunt luminoase, efectul parca este studiat, umbrele n-au ce sa caute in Casa Milostivirii Divine.

Pe langa calugarita coordonator, care se pregateste sa termine turul si prezentarea institutiei, trece un barbat de 85 de ani. Incet, se indreapta cu ochii stralucind spre parcul din curtea centrului. E internat deja de trei saptamani, dar nu mai vrea sa plece acasa. Afara e soare si cald, poate prima zi de primavara adevarata.

Sora Savia intra in singurul salon gol din centru. Trece de cealalta parte a patului si indreapta asternuturile oricum perfect asezate. Mai mult o mangaiere. Camera goala este cea destinata bolnavilor care stau internati cel mult o zi-doua. E singurul loc in care se simte prezenta mortii. Asteapta ascunsa undeva sub pat. Calugarita isi ridica privirea si o uita pe ecranul negru al unui televizor, suspendat de perete in asa fel incat pacientul sa il poata vedea.

Eu nu sunt de acord cu el. Daca ar fi fost dupa mine nu era aici. Dar asa sunt vremurile, ce sa-i faci.

Sorei Savia nu-i plac televizoarele. Dar asa sunt oamenii. Lor le plac. Se imbolnavesc, se uita la televizor si mor.

Foto: George Morgan

Rating

  • 16comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. UN colectiv de profesionisti si oameni extraordinari !

  2. Sarut-mainile binecuvantate, maicutelor!

  3. Felicitari si sincere multumiri pentru devotamentul, bunatatea si dragostea cu care ingrijesc pacientii aflati in fata mortii! Ar fi minunat sa atragem mai multi voluntari in aceasta munca! Ar fi si mai minunat sa mai avem asemenea locatii, mai ales in conditiile cresterii numarului de pacienti onco-hematologici! Succes in continuare si multumiri infinite! Alaturi de tinerele doctorite care lucreaza acolo, va ofer tot sprijinul meu! Cu 5 ani in urma ati fost alaturi de durerea mea si nu va uit! Dr. Rodica Mihaescu

  4. Nu am nimic de obiectat in ceea ce priveste continutul articolului, insa titlul nu e potrivit deloc. Macar din respect pentru cei ce daruiesc acolo BUNATATE,DRAGOSTEA SI DEVOTAMENTUL,trebuia sa ganditi un alt titlu, acesta sincer m-a cutremurat.

  5. Pacat ca se intampla asa!Dar cat de mult conteaza o mangaiere primita ,din pacate de la straini ,fiindca rudele tale……

    • Emilian cata dreptate ai, astazi rudele nu mai sunt rude, doar cunoscuti si neamuri in acte. Asta in majoritatea cazurilor. Iubirea de bani, de averi, ciuda, invidia a distrus relatiile umane intre famili. Demulteori esti mult mai iubit si apreciat de straini decat de propriile neamuri.
      Felicitarii pentru munca depusa a acestor oamenii cu inimi mari..Toata stima strainilor ptr voluntariat.

  6. Excelent articol despre un locas unde cei in suferinta merg sa-si traiasca ultimele clipe. Felicitari autorului. Niste oameni extraordinari de la Hospice depun eforturi deosebite pentru alinarea suferintelor celor aflati in fata mortii.
    In zilele de 8 si 9 iunie 2013, la Sala Capitol, Asociatia TGP va organiza a IX-a editie a Timisoara Gospel Project la care peste 100 de coristi vor canta pe scena, iar toate fondurile stranse vor fi donate Centrului de Ingrijire Paliativa.
    Haideti sa-i ajutam si noi, in masura puterilor noastre.

  7. Felicitari acestor oameni deosebiti, Dumnezeu sa i binecuvanteze!
    Felicitari pt. articol, frumos!

  8. cum poti sa devii voluntar aici?

  9. Eu am avut pe socrul meu bolnav de cancer si ultimele zile din viata aici le-a petrecut.Da,asa este personal minunat si cu credinta iar conditiile sunt intr-adevar excelente.

  10. nu va iut niciodata ,multumesc pentru tot ce ati facut pentru fratele meu

  11. De curand,viata ne-a supus unei grele incercari.Dumnezeu,prin bunatatea Sa,a ingaduit ca ,atunci cand era mai greu,sa ne scoata in cale acesti,,ingeri coborati pe pamant”,cum imi place mie sa-i numesc.Oameni minunati,care ne-au acordat toata atentia si dragostea d-lor,asa incat,ceea ce urma sa vina a fost mult mai usor de depasit.Le multumim din inima si le vom fi vesnic recunoscatori.

  12. un articol prost scris al carui autor nu s-a hotarat exact daca vrea sa laude sau sa critice subiectul. Impresia e de lauda dar cum ne sta bine noua romanilor trebuie sa strecuram si ceva bestelelala ca altfel nu se cheama ca suntem romani. Un titlu de toata jena. Hospice este o institutie internationala respectata in toate tarile lumii civilizate in care „oamenii nu merg sa moara” ci sunt internati pentru a le face suferinta mai usoara. Asta e acceptiunea in lumea celor care au un alt nivel de gandire, desigur la noi totul se rezuma la morbid si grotesc. Respect pentru personal si tot ce incearca sa faca intr-o tara inveninata si sictirita, bravo celor care au introdus conceptul in romania, mii de oameni vor beneficia liniste si intelegere in ultimele clipe de viata, momente in care uneori familia si cei apropiati sunt atat de coplesiti si obositi ca nu mai pot sa le ofere.

  13. cum la noi in tara se intampla multe ….nu orice bolnav beneficiaza de aceste ingrijiri ,am depus ptr sotul meu o cerere de in urma cu 2 saptamani si nici macar un raspuns nu am primit fie bun fie rau ,cu toate ca am intrebat pe d mna doc Naghi daca avem vreo sansa sa ne primeasca si a spus da va sunam ,poate ca nu ia placut statutul meu sa ntem niste oameni mai simpli din pacate

  14. Va multumim frumos.Ne-ati ajutat in ultimele zile de viata ale tatalui meu cu bunatatea,caldura,si interesul dumneavoastra.Nu avem cuvine sa va multumim.Nu cred ca se putea afla intr-un loc mai bun in momentul trecerii in nefiinta.A plecat dintre noi in timpul rugaciunii dumneavoastra,pentu noi ati fost niste ingeri.

  15. Veti ramine mereu in sufletul meu ,