Noutati :

Imagini cu santierul de la noul corp de cladire al Liceului Grigore Moisil. Cand va fi gata?

1 iulie, 2015 - 11:22 AM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
0

TIMISOARA. Parintii elevilor care invata la Liceul Grigore Moisil aud de mai bine de un an ca isi vor trimite prichindeii la scoala doar de dimineata. Usor de zis, greu de facut. Reprezentantii primariei au pornit de multa vreme lucrarile la un nou corp de cladire pentru liceu. Vorbim, de fapt, despre un vechi imobil al Scolii Generale nr. 22 de pe Gh. Doja.

Cele 19 sali de cursuri pentru invatamantul primar ar fi trebuit sa fie amenajate in toamna anului 2014, insa lucrarile au fost oprite, dupa ce muncitorii au descoperit probleme grave la structura de rezistenta a imobilului. A fost modificat proiectul, iar lucrarile au fost reluate pana la urma.

Viceprimarul Dan Diaconu a fost in vizita pe santier si sustine ca elevii vor putea intra in noile sali de clase in 15 septembrie.

„Corpul de cladire abandonat al Liceului Grigore Moisil de pe Doja este un subiect de interes pentru multi parinti si copii. Pentru una din cele mai performante scoli din Timisoara (cea mai buna conform statisticilor de la testele nationale) este nevoie de sprijin. Asa arata astazi santierul de pe Doja. Mansarda e finalizata si se izoleaza acum, tencuiala e completa de la subsol la mansarda, la fel si instalatiile. Urmeaza saptamana viitoare tamplaria, finisajele se realizeaza in lunile de vara si fatada principala in scurt timp. Ramane stabilit pe 15 septembrie”, a anuntat Diaconu.

Cladirea de pe strada Gheorghe Doja va avea 19 noi sali de clasa pentru invatamantul primar in cadrul Liceului Moisil, dar si o sala de sport, spatii pentru activitati after school, o sala multimedia si una de informatica. Aproape 2 milioane de lei investeste municipalitatea in renovarea cladirii.

Ramane de vazut daca va fi nevoie si de o suplimentare de fonduri si daca, intr-adevar, muncitorii vor putea finaliza lucrarile pana in toamna, cand incepe anul scolar 2015 – 2016.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...