Google sarbatoreste Ziua Nationala a Romaniei. Ce doodle special are de 1 Decembrie

Motorul de cautare Google e si el in sarbatoare de 1 Decembrie. De Ziua Nationala a Romaniei a postat un doodle care infatiseaza un covor tesut cu motive traditionale romanesti.

CITESTE SI: Ce a avut de castigat si ce a avut de pierdut Banatul la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 

Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Nationala de la Alba Iulia, constituita din 1228 de delegati si sprijinita de peste 100.000 de romani veniti din toate colturile Ardealului si Banatului, a adoptat o Rezolutie prin care s-a consfintit unirea tuturor romanilor din Transilvania, intreg Banatul (cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare) si tara Ungureasca (Crisana, Satmar si Maramures) cu Romania.

Ziua de 1 Decembrie 1918 incununeaza lupta romanilor transilvaneni pentru Unitate Nationala si marcheaza momentul crearii Romaniei Mari, situandu-se in continuarea precedentelor actiuni unioniste ale fratilor din Basarabia (27 martie 1918) si Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

CITESTE SI: Programul complet de 1 Decembrie la Timisoara: parada militara, deschiderea Targului de Craciun si concerte. Vezi orele 

Ziua Nationala a Romaniei a fost, intre 1866-1947, ziua de 10 mai, apoi, intre 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgata de presedintele Ion Iliescu si publicata in Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptata ca zi nationala si sarbatoare publica in Romania. Aceasta prevedere a fost reluata de Constitutia Romaniei din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opozitia anticomunista din Romania a pledat in 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sarbatoare nationala, fapt consemnat in stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.