Feerie de iarna in Pietele de Craciun din Paris: sarbatorile sunt magice in Capitala Luminilor

Devenite deja o traditie bine impanantenita, Pietele de Craciun din Paris si din imprejurimile orasului fac deliciul celor mici, dar si al celor mari, al parizienilor, dar si al turistilor dornici sa se bucure de atmosfera sarbatorilor de iarna.

Unul dintre cele mai frumoase Targuri de Craciun din capitala Frantei este cel deschis pe Champs Elysees.  In fiecare an, acolo sunt amenajate 100 de casute pentru comercianti, iar vizitatorii au de unde alege cadouri sau suveniruri. Nici gurmanzii nu sunt uitati, clatitele, napolitanele si vinul fiert fiind in topul preferintelor. Iluminat feeric si plin de magia sarbatorilor, targul de pe  Champs-Elysées este deschis din 15 noiembrie pana in 6 ianuarie, zilnic intre orele 10.00-23.00, iar vinerea si sambata pana la ora 12.00.

Pentru turistii sau localnicii care vor sa intre, de Craciun, intr-o atmosfera medievala, Piata De Provins este locul ideal. Acolo se organizeaza spectacole, marsuri cu torte, jonglerii si concursuri ca in Evul Mediu, iar menestreii au grija de atmosfera de sarbatoare. Piata este deschisa in 14 si 15 decembrie.

Una dintre cele mai mari si mai spectaculoase Piete de Craciun din Paris este cea din La Defence. 10 000 de metri de spatiu expozitional, un imens covor rosu si 350 de casute …. Toate fac parte dintr-o lume magica. Targul este deschis din 29 noiembrie pana in 28 decembrie.

In jurul legendarei biserici Saint Germain des Pres, treizeci de mici cabane, bogat decorate, constituie satul lui Mos Craciun care isi astepta vizitatorii pentru a le oferi o selectie de produse traditionale. Targul este unul dintre cele mai mici, dar organizatorii se lauda ca este si cel mai insufletit din tot Parisul. Este deschis din 15 noiembrie pana in 6 ianuarie.

La poalele Turnului Montparnasse , o alta Piata de Craciun ii asteapta pe vizitatori cu o gama larga de produse traditionale din diverse regiuni ale Frantei, in principal produse din carne, branzeturi si prajituri, care pot aproviziona camara unui gurmand pe toata perioada sarbatorilor de iarna. Iar cum toate produsele pot fi si degustate la fata locului, tentatia este mare.

De un mare succes se numara, printre targurile de sarbatori din Paris,  NOËL GOURMAND primul salon culinar dedicat gastronomiei de sarbatori. Participa la el producatori si artizani, iar cumparatorii au in fata decizii grele. Trebuie sa aleaga dintr-o gama mare de vinuri si sampanie, produse din peste si fructe de mare, trufe, mirodenii, diverse sortimente de foies gras, ciocolata si multe alte bunatati. Intrarea la targ costa 10 euro, suma in care este inclus si un pahar inscriptionat. Targul se desfasoara intre 20 si 22 decembrie, la Palatul Brongniart.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.