Savorile Banatului vor fi descoperite la European Young Chef Award 2025, unul dintre cele mai importante concursuri gastronomice din Europa

Visit Timiș anunță cu mândrie că tânărul bucătar, Bogdan-Andrei Lovin va reprezenta județul Timiș și Banatul, candidat oficial la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, la European Young Chef Award 2025, un concurs organizat de Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT).

Competiția  va avea loc miercuri, 26 noiembrie 2025, în Catalonia, regiune laureată cu titlul de World Region of Gastronomy 2025, iar câștigătorii vor fi anunțați joi, 27 noiembrie, la Universitatea din Barcelona.

 Juriul este format din maeștri bucătari din Norvegia, Scoția, Estonia, Danemarca, Cipru și Spania.

Bogdan-Andrei Lovin, în vârstă de 20 de ani, este născut și crescut în Banat. El a descoperit pasiunea pentru gătit la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj și urmează în prezent cursurile Facultății de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara.

Studiile și experiențele internaționale, inclusiv participarea cu echipa regională de bucătari a organizației Kolping, la Stuttgart, coordonată de chef Florin Kiss, l-au pregătit pentru această competiție.

La European Young Chef Award, Bogdan va prezenta rețeta tradițională și cea reinterpretată de ciulama de pui cu ciuperci și mămăligă, un omagiu adus bucătăriei bănățene. Preparatul va combina ingrediente locale și tradiția culinară a Banatului pentru a arăta cum rețetele clasice pot fi reinventate prin tehnici moderne.

Competiția reunește finaliști din regiuni gastronomice precum Catalonia, Sicilia, Menorca, Coimbra, Slovenia, Gozo, Creta, Dalmația Centrală și urmărește să promoveze inovația în bucătăria tradițională, culturile alimentare sustenabile și viitorii ambasadori ai produselor locale.

Fiecare finalist trebuie să creeze o reinterpretare inovatoare a unei rețete tradiționale, evaluată de maeștri bucătari și experți internaționali.

Participarea lui Bogdan-Andrei Lovin are în primul rând scopul de a promova candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 și de a arăta că tradiția locală combinată cu tehnici moderne poate ocupa un loc de onoare pe scena gastronomică europeană. Acesta va fi însoțit de chef Ernest Hajdo în calitate de mentor care l-a instruit împreună cu chef Florin Kiss.

De asemenea, echipa Visit Timiș a coordonat etapele înscrierii lui Bogdan Lovin în concurs și a produs un clip promoțional, care evidențiază un crâmpei din frumusețile Banatului, precum și abilitățile culinare ale tânărului chef. Materialul va fi utilizat în cadrul competiției pentru a prezenta regiunea și tradițiile bănățene pe scena gastronomică europeană.

Visit Timiș îi urează succes lui Bogdan-Andrei Lovin și suntem siguri că va reprezenta cu mândrie Banatul în cadrul European Young Chef Award 2025. Mai multe detalii despre parcursul său în Spania, veți putea găsi pe platformele noastre de social media.

 Facebook: Visit Timiș

Instagram: @visit.timis

TikTok: @visit_timis

 

 

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.