Noutati :

Echipajul SMURD al ISU Banat, pe locul 3 in tara la descarcerare si acordarea primului ajutor, dupa Mures si Ilfov

4 septembrie, 2013 - 11:47 AM
Autor: Anonim      
Categorie: SOCIAL
0

TIMIS. Echipajul SMURD al ISU Banat al judetului Timis a fost desemnat cel de-al treilea cel mai bun echipaj de descarcerare si acordare a primului ajutor medical calificat din Romania, in urma unei competii de specialitate desfasurata la Targul Mures.

Cea de-a doua editie a Competitiei Nationale de Descarcerare si Acordare a Primului Ajutor Calificat s-a desfasurat in perioada 27 – 29 august. La concurs au participat cele mai bune echipaje din 12 judete ale tarii, care s-au calificat in urma etapelor zonale.

Mai exact, 9 echipaje de acordare a primului ajutor calificat si 10 echipaje de descarcerare si-au demonstrat indemanarea si rapiditatea de actiune in cadrul concursului. Intrecerea a urmarit atat indemanarea competitorilor, cat si incusirea elementelor de buna practica, menite sa imbunatateasca strategiile de reducere a numarului victimelor in urma accidentelor rutiere.

Au fost 2 zile de competitie, mult profesionalism si rigurozitate. Pompierii timiseni s-au dus pentru prima data la concurs si au obtinut locul 3 pe tara. SMURD Timis a urcat pe podium alaturi de echipajul SMURD al ISU „Horea” din Mures, care a luat locul I, si de SMURD al ISU „Codrii Vlasiei” din Ilfov, clasat pe locul al doilea.

„Pompierii au avut pana in prezent competitii specifice, dar acum se adauga si partea de prim ajutor si partea de descarcerare, care devin specifice activitatii pompierului. Aici concureaza numai pompierii, fara medic. In viitor ne gandim sa includem si partea de medici in competitie, deci pas cu pas”, a spus Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Castigatorii, cei care sunt pe locul I, se califica automat la competitia internationala ce va avea loc in toamna, in Statele Unite ale Americii.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor