Noutati :

Cutremur devastator in Nepal! Sute de morti si avalanse pe Everest. FOTO si VIDEO!

25 aprilie, 2015 - 01:30 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EXTERN
0

S-a cutremurat pamantul in Nepal. S-a inregistrat un Seim cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter. Peste 150 de oameni si-au pierdut viata, iar mai multe avalanse s-au produs pe Everest.

CNN a anuntat ca este vorba despre cel putin 150 de morti in capitala Kathmandu, in vreme ce AFP a citat un oficial local ce a numarat cel putin 114 morti. Presa indiana anunta peste zece morti in nordul Indiei, scrie ziare.com.

Sputnik scrie ca se crede ca cel putin 400 de persoane ar fi prinse in daramaturile turnului Dharahara, o constructie de secol XIX din Kathmandu.

cutremur nepal 2

Un reporter CNN, Manesh Shrestha, ranit in cutremur, a numarat cinci cadavre la un spital unde incerca sa se trateze. El a fost insa trimis acasa pentru ca sunt persoane mai grav ranite care au prioritate. Ranitii sunt tratati in fata cladirii si, spune reporterul, peste tot se vad oameni panicati, care plang si se vaita.

Cutremurul a fost atat de puternic incat pe Muntele Everest s-au produs avalanse si cataratorii au intrat in panica, incercand sa caute adapost.

Seismul de sambata pare a fi cel mai puternic care a lovit Nepalul din 1934 incoace, cand un cutremur de 8 grade a ucis peste 10.000 de persoane. Seismul a fost resimtit si in India si Pakistan.

***

UPDATE: Aproape 700 de morti in Nepal

Un oficial al ministerului nepalez de interne a anuntat, potrivit unei estimari preliminare, decesul a 688 de persoane in regiunile populate ale Nepalului, din care numai in capitala Kathmandu au fost inregistrate 181 decese.

Cutremurul inregistrat, sambata, in Nepal, este cel mai puternic, din ultimii 81 de ani din aceasta tara, Institutul Geologic al SUA revizuind magnitudinea acestuia la 7,8, fata de 7,5 cat a fost anuntata initial.

***

UPDATE! Peste 1.400 de morti

Potrivit celor mai recente informatii, peste 1.400 de oameni si-au pierdut viata in urma cutremurului din Nepal. Guvernul nepalez a declarat stare de urgenta in zonele afectate de puternicul seism care a lovit Nepalul. Guvernul de la Kathmandu a decis deja sa deblocheze 5 milioane de dolari ca ajutor de urgenta pentru persoanele sinistrate.

***

UPDATE: Aproape 2.000 de morti, la ultimul bilant

Autoritatile anunta ca aproximativ 2.000 de persoane si-au pierdut viata in urma cutremurului. MAE sfatuieste romanii sa evite calatoriile in Nepal si in India.

O replica puternica, cu magnitudinea de 6,7, a declansat noi avalanse pe Everest. 17 alpinisti au murit pe munte, printre ei numarandu-se si un inginer Google.

Politia nepaleza a anuntat ca bilantul seismului a ajuns la 1.910 morti si 4.625 de raniti. Cel putin 700 de persoane au murit numai in capitala, Kathmandu, un oras cu aproximativ un milion de locuitori, unde numeroase case sunt vechi, fragile si inghesuite.

***

UPDATE: Peste 200 de oameni sunt dati disparuti pe Everest

Cel mai recent bilant al victimelor avalansei de pe Everest arata ca 217 persoane sunt date disparute. Autoritatile au reusit sa salveze 32 de oameni de acolo, iar 29 au primit ingrijiri in spitalul din localitatea Lukla, situata in apropiere de Everest. Peste 2.500 de oameni si-au pierdut viata in urma cutremurului.

Avalansa a acoperit una din taberele de baza folosite de alpinisti, ghizi si insotitorii lor si bilantul prezentat duminica de autoritati indica existenta a cel putin 51 de raniti, dintre care 41 in stare grava.

Sambata, Ministerul de Turism nepalez anuntase ca, dintre alpinistii care si-au pierdut viata, cel putin zece sunt straini, dar nu a dat ulterior niciun alt detaliu.

 

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor