Noutati :

Cu sinceritate, despre „meseria” de prefect. Elevii au aflat cum functioneaza institutia condusa de Mircea Bacala

3 martie, 2011 - 01:43 PM
Autor: Alina Sabou      
Categorie: EDUCATIE
2

Cativa adolescenti din Timis stiu, de azi, o sumedenie de lucruri personale despre prefectul Mircea Bacala. 13 elevi si-au petrecut ziua la Institutia Prefectului, in cadrul campaniei „Job Shadow Day”, organizata pentru a veni in ajutorul tinerilor din clasele terminale care sunt in cautarea carierei viitoare.


12 domnisoare si un tanar si-au inceput ziua pe la serviciile din Prefectura, iar de la ora 11.00 au avut o intalnire de mai bine de o ora cu prefectul Mircea Bacala. „Sunt mai emotionat decat voi!”, le-a spus prefectul, dupa ce le-a impartit tuturor cate o carte de vizita.

Mai apoi, elevii de clasele a XI-a si a XII-a au aflat despre atributiile institutiei si a celui care o conduce, dar si despre controalele care au avut loc. Prefectul a dorit sa explice activitatea pe care o are Prefectura, in paralel cu primariile, consiliile locale si consiliul judetean, institutii care se confunda de multe ori in mediul public.

Bacala le-a vorbit copiilor si despre dezavantajele functiei sale, unele impuse de lege, altele cerute de conduita si dorinta de a pastra o imagine nepatata a institutiei si a persoanei sale. „Prefectii nu au drept la greva. Nu putem pleca in concediu in strainatate decat cu acordul ministrului. Nu avem viata privata. Nu ne putem intalni cu oameni de afaceri, pentru ca s-ar putea traduce altfel. Sunt mereu atent si cand merg la ziua unui prieten intr-un loc public, pentru ca nu stii niciodata langa cine stai la masa si cine te vede. (…) Nu este o functie usoara, dar ofera multe satisfactii profesionale, sa vad ca pot sa schimb ceva”, le-a spus Mircea Bacala.

Elevii nu au avut intrebari legate de activitatea institutiei care reprezinta Guvernul in teritoriu, insa au fost ochi si urechi atunci cand Bacala le-a povestit si lucruri personale, despre ce munca lui de dinainte de Revolutie, cum a ajuns in politica si apoi cum a ajuns prefect.

Una dintre tinere a fost mult mai atenta la tot ceea ce a povestit prefectul si asta pentru ca ea isi doreste o cariera in politica si o functie puternica. „Am vrut sa fiu presedinte, m-am mai schimbat. Imi doresc sa devin prefect pentru ca eu cred ca este cea mai buna alegere, tot timpul m-am simtit atrasa de politica. Intalnirea de azi m-a ajutat sa ma decid si nu am fost deloca dezamagita de ce am aflat”, a spus Claudia Tier, eleva la Liceul „Vlad Tepes” din Timisoara. Prefectul i-a explicat tinerei ca politica nu va mai putea sa faca odata ce ar ajunge prefect, dar a recunoscut ca munca la partid i-a adus, in timp, aceasta functie importanta.

Claudia Tier

Claudia Tier

„Prefectura este cea mai puternica din judet din punct de vedere institutional. Din punct de vedere politic, Consiliul Judetean este mai puternica. Eu nu ma consider un om puternic, functia este trecatoare, institutia este puternica. Eu au fost sculer-matriter, faceam liceul la seral, de aceea va indemn sa nu va lasati de liceu. Eu m-am apucat apoi sa invat si tot timpul am visat ca voi fi o persoana care va decide. M-am inscris intr-un partid care intre timp s-a desfiintat, ApR, apoi in partidul aflat acum la guvernare si tot timpul am muncit. Pe munca mea am ajuns aici, nu e asa cum se spune, ca ai nevoie de pile. Conteaza si persoanele pe care le ai in jurul tau, iar au am avut noroc in aceasta privinta”, a marturisit Mircea Bacala, amintind de presedintele Consiliului Judetean, Constantin Ostaficiuc, al carui consilier a fost inainte de a deveni prefect.

Din activitatea institutiei, prefectul le-a mai vorbit elevilor despre comisiile facute pentru a combate evaziunea fiscala prin contrabanda cu cereale, despre pericolul subtantelor etnobotanice, despre problemele cu retrocedarea terenurilor confiscate de comunisti, dar si despre situatia de la combinatul Solventul, unde se afla multe materiale cu potential periculos. Dupa o ora de exemplificari si marturisiri, prefectul a facut o poza de grup cu adolescentii, iar apoi s-a intors la activitatea sa zilnica, iar elevii au stat cateva ore in umbra functionarilor publici.

In campania „Job shadow day” sunt implicati, in Timis, peste 750 de elevi, peste 80 de institutii si companii si peste 120 de profesori coordonatori.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Daca tinerii vizitatori ar fi avut parinti cu picioarele pe pamant, atunci ar fi stiut cum merge „institutia condusa de Mircea Bacala”. PROST. Urmareste implementarea in teritoriu a politicilor proaste ale unui guvern antisocial orientat doar spre protejarea unei clase privilegiate (vezi EBA, mircea basescu, familia cocos – inclusiv aripa udrea, videanu. berceanu, falca, boc etc.) Cum de acesti copii nu stiu aceste lucruri? Si ce anume au de invatat de la un prefect care nu face absolut nimic pentru judet?

  2. Se putea sa le mai multa atentie copiilor. Oricum, idee e excelenta.