Noutati :

Ce vine dupa potopul din Banat si din tara? Vremea se suceste dramatic. Iata ce spun meteorologii!

31 iulie, 2014 - 09:22 PM
Autor: Anonim      
Categorie: SOCIAL
0

A plouat torential in Banat si in alte judete din tara, unde puhoaiele au facut prapad. S-au inregistrat precipitatii record, si de 100 de litri pe metrul patrat.  In urma au ramas familii indoliate, fugari din calea apelor si distrugeri catastrofale.
Cei napastuiti se uita spre cer cu disperare si se roaga la Dumnezeu sa opreasca potopul.

Meteorologii spun ca, treptat, ploile strang randurile si isi vor face aparitia din ce in ce mai rar in tara, insa vor fi urmate de un val de canicula.

Mercurul din termometre va depasi 35 de grade.

Vineri, vremea va fi calduroasa si se va ameliora sub aspectul precipitatiilor. Va fi soare si cativa nori ce lasa pe alocuri averse cu tunete si fulgere, mai ales dupa-amiaza, in Banat, Crisana, Oltenia, precum si la munte si doar cu totul izolat in rest. Este posibil sa cada grindina. Vantul se agita prin sud-est, dar fara prea multe sanse sa domoleasca arsita, asta pentru ca vorbim despre maxime termice de pana la 34 de grade in estul teritoriului, unde si indicele de disconfort termic va atinge pe arii restranse pragul critic de 80, plecand de la 28 de grade in depresiuni, in sudul litoralului si in Subcarpatii Getici.

Sambata, vremea va fi calduroasa, izolat caniculara in orele dupa-amiezii la campie, cand termometrele vor arata la umbra 35, posibil 36 de grade in regiunile estice, dar si in cele vestice si mai ales nord-vestice. Se arata soarele, dar dupa-amiaza si seara, va fi umbrit de nori ce vor lasa averse, insotite de descarcari electrice, pe arii restranse in Moldova, Transilvania, Muntenia, precum si in zonele de munte si doar izolat in rest. Vor fi conditii de grindina si pentru cantitati insemnate de apa. Vantul are unele rabufniri nervoase atat in timpul ploilor, cat si prin regiunile sud-estice.

Vremea va fi in continuare calduroasa si pe parcursul zilei de duminica, izolat caniculara in zonele de campie, indeosebi din est si sud-est. Cerul va fi variabil, cu cativa nori pe la deal si la munte, iar noaptea indeosebi in vestul teritoriului, unde pe arii restranse se vor semnala averse, insotite de descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Vor fi conditii de grindina. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 28 de grade in estul transilvaniei si 35 de grade in Campia Romana si in Campia de vest, precum si in Podisul Transilvaniei, ceea ce inseamna un disconfort termic accentuat.

La inceputul saptamanii viitoare vremea va ramane calduroasa, izolat caniculara in orele amiezii in regiunile sudice si de sud-est. in vestul si nord-vestul tarii local isi faca aparitia aversele, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Pe arii restranse, cantitatile de apa cumulate vor fi insemnate si vor fi consemnate caderi de grindina. Desi incepand de marti temperatura va marca o scadere usoara, valorile termice se vor mentine usor peste mediile climatologice in cea mai mare parte a tarii. Temporar, manifestari specifice instabilitatii atmosferice accentuate se vor semnala in toate regiunile, dar mai ales in cele vestice, sud-vestice si centrale precum si in zona montana.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor