Bate iarasi toaca la Giroc si Timisoara! Se pregateste cea de-a sasea editie a festivalului ‘In glas de toaca’

TIMISOARA. Girocul isi pastreaza traditiile! Pentru al saselea an, in comuna se va da startul Festivalului ”In glas de toaca” ce lanseaza si o invitatie pentru toti doritorii sa-si masoare talentul in manuitul ciocanelelor.

Evenimentul se deschide marti, 30 aprilie, cand aproximativ 50 de persoane vor bate toaca.

Prima zi a festivalului ”In glas de toaca” se va desfasura in gradina de vara a Caminului Cultural al comunei Giroc din judetul Timis. Acolo vor fi pregatite, la fel ca in ultimii cinci ani, 33 de toace, adica numarul anilor petrecuti de Isus Hristos pe Pamant.

Am invitat trei episcopi si pe PS Paisie Lugojanu. Vom avea, de asemenea, invitati din judete din vestul tarii, dar si din Serbia. Pe scena va urca si corul din Giroc care intr-o competitie nationala a luat locul trei pe tara”, a declarat Ionel Toma, primarul comunei Giroc.

A doua si cea din urma zi a festivalului ”In glas de toaca” va fi miercuri, in data de 1 mai credinciosii de toate varstele fiind invitati sa bata toaca chiar in fata Catedralei Mitropolitane din Timisoara.

Festivalul este organizat de Centrul de Cultura si Arta al judetului Timis, Mitropolia Banatului, Consiliul Judetean Timis, Consiliul Local si Primaria comunei Giroc.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.