Noutati :

Alerta de grad zero la granita Romaniei! In Ucraina a fost aprobata interventia militara

14 aprilie, 2014 - 10:00 PM
Autor: Dana Constantin      
Categorie: EXTERN
0

In Ucraina situatia este din ce in ce mai tensionata, pe ora ce trece. Dupa ce in mai multe orase populatia pro rusa a ocupat cladiri guvernamentale, oficialii de la Kiev au dat unda verde interventiei militare.

Presedintele interimar al Ucrainei, Olaksandr Turcinov, a semnat luni un decret prin care permite o interventie militara speciala in estul tarii. Decretul semnat luni da putere Consiliului National de Securitate si Aparare sa actioneze pentru a lupta impotriva terorismului si a pastra integritatea teritoriala a Ucrainei, conform stirileprotv.ro

Ultimatumul dat de autoritati pro-rusilor pentru a parasi cladirile guvernamentale a expirat luni dimineata, insa fortele guvernamentale nu au intervenit deocamdata. La Kiev, multi acuza oficialii ca stau cu mainile in san in timp ce rusii pun stapanire pe estul tarii.

In ultimele doua zile, cladiri oficiale si sedii de politie din mai multe orase situate in estul Ucrainei au fost ocupate de militanti pro-rusi. Autoritatile de la Kiev spun ca ar fi vorba de actiuni foarte bine organizate, ale unor oameni special instruiti. „Am arestat 18 persoane. Majoritatea sunt angajati ai serviciilor de securitate din Rusia sau agenti ori grupuri de indivizi pregatiti in Rusia”, a explicat Valentin Nalivaicenko, seful serviciilor de securitate ucrainene.

Rusia neaga si acuza, la randul sau, Occidentul de ipocrizie.”Violentele din Piata Independentei, care s-au soldat cu victime, au fost catalogate drept acte democratice. Dar protestele violente de acum din sud-est sunt numite acte de terorism”, a spus Serghei Lavrov, ministrul de externe rus. In incercarea de a calma situatia, presedintele in exercitiu a adus in discutie posbilitatea de a organiza un referendum national asupra statutului Ucrainei, care sa aiba loc odata cu alegerile prezidentiale, pe 25 mai. Cel mai probabil insa, n-ar fi vorba de federalizarea dorita de prorusi, ci de o regionalizare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor