Admitere la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului. Cand incep inscrierile si ce acte sunt necesare?

Pana la inceputul inscrierii pentru admiterea la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului “Regele Mihai I”, sesiunea de vara,  nu a mai ramas prea multa vreme. Startul acesteia se da in 13 iulie.  Cei care doresc sa devina studenti ai USAMVB pot sa-si depuna cererile zilnic,  de luni pana vineri, intre orele 8.00 – 15.00, iar sambata, intre orele 8.00-12.00.
usamvb admitere
Pentru inscriere, candidatii au nevoie de:

-diploma de bacalaureat sau diploma echivalenta cu aceasta, in original;

-certificat de nastere in copie legalizata;

-adeverinta medicala tip din care sa rezulte ca persoana care se inscrie la admitere este apta pentru domeniul la care candideaza;

-pentru candidatii studenti: adeverinta din care sa rezulte calitatea de student, copie legalizata a diplomei de bacalaureat sau diplomei echivalente cu aceasta si a foii matricole, respectiv diploma de licenta sau absolvire a unei facultati sau a unui colegiu, in original sau copie legalizata pentru cei care se inscriu la concurs ca sa urmeze un al doilea program de studiu;

-copie a cartii de identitate;

-3 fotografii color 3/4;

-chitanta reprezentand taxa de inscriere;

-pentru copiii personalului didactic aflat in activitate (invatamant preuniversitar si superior), ai personalului angajat in U.S.A.M.V.B. Timisoara, o adeverinta cu viza Inspectoratului scolar sau a unitatii de invatamant iar pentru copiii orfani, acte doveditoare (pentru scutirea taxei de inscriere);

-cerere de inscriere;

-dosar plic.

Departajarea candidatilor se va face pe baza mediei de la bacalaureat. Departajarea candidatilor cu aceeasi medie de bacalaureat se va face luand in considerare nota cea mai mare la limba romana (scris) si apoi, daca se impune, matematica (scris).
Afisarea rezultatelor va avea loc in 28 iulie, dupa ora 16.00. Urmeaza, in 29 iulie, confirmarea locurilor bugetate si, in 30 iulie, confirmarea locurilor cu taxa.

Numarul maxim de locuri disponibile la nivelul USAMVB pentru studiile de licenta, cu taxa si bugetate,  anul universitar 2015-2016, este de 1490 de locuri, dintre care 633 bugetate si restul cu taxa, la care se adauga 2 locuri pentru romi, 7 locuri (din care 5 cu bursa) pentru  cetateni din Republica Moldova absolventi de licee din Romania si 25 de locuri pentru tineri de origine romana din Republica Moldova, țari invecinate și diaspora (din care 16 cu bursa).

Mai multe amanunte despre admiterea la USAMVB pot fi aflate de pe site-ul Universitatii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.