Noutati :

Acord de cooperare semnat intre Universitatea Politehnica Timisoara si Universitatea Tehnica din Munchen

7 iulie, 2017 - 11:21 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: EDUCATIE
1

TIMISOARA. Vizita de lucru desfasurata de o delegatie a Universitatii Politehnica Timisoara in Germania, la invitatia colegilor de la Universitatea Tehnica din Munchen, s-a concretizat prin semnarea unui nou acord de cooperare intre cele doua universitati, care certifica continuarea bunei colaborari existente de peste 20 de ani.

„Continuarea acordului de dubla diploma exprima increderea celei mai mari universitati tehnice din Germania in calitatea procesului educational din Universitatea Politehnica Timisoara. Faptul ca suntem singurii parteneri din România ai reputatei universitati germane ne onoreaza si ne obliga sa pastram cele mai inalte standarde in activitatea educationala pe care o desfasuram”, a precizat prof. dr. ing. Viorel-Aurel SERBAN, rectorul UPT.

Acest acord, precum si posibilitatile de noi parteneriate identificate pe parcursul vizitei (domeniile stiinta Materialelor, Ingineriei Mecanica si Constructii), reprezinta inca o recunoastere internationala pentru Universitatea Politehnica Timisoara.

Delegatia UPT a fost condusa de dl. rector prof. dr. ing. Viorel-Aurel SERBAN si a fost compusa din:

– Prof. dr. ing. Florin DRAGAN, prorector UPT;
– Prof. dr. ing. Radu BANCILA, initiator parteneriat;
– Conf. dr. ing. Edward PETZEK, responsabil acord.

Din partea germana au participat la discutii:

– Prof. dr. Dr.h.c. mult. Wolfgang A. HERRMANN, presedintele TUM;
– Prof. dr. ing. Martin MENSINGER, Facultatea de Constructii, Geodezie si Protectia Mediului, catedra de Constructii Metalice;
– Dr. Harald OLK, directorul Centrului de Relatii Internationale TUM;
– Prof. dr. Ansgar SCHWIRTZ, Decanul Facultatii de Sport si stiintele Sanatatii, Catedra de Biomecanica si Sport ;
– Prof. dr. mont. habil. Dr.h.c. Ewald WERNER, Departamentul de Inginerie Mecanica, Catedra de stiinta materialelor;
– Prof. dr. ing Thomas WUNDERLICH, Facultatea de Constructii, Geodezie si Protectia Mediului, catedra de Geodezie;
– Thomas SCHMID, Director Asociatia Antreprenorilor de Constructii din Bavaria.

A doua zi delegatia UPT a vizitat Facultatea de Sport si Stiintele Sanatatii. Decanul facultatii a prezentat profilul acesteia si planurile de invatamânt. Prin asocierea disciplinelor de sport, educatie, mecanica si medicina a rezultat o specializare completa si deosebit de originala. Exista posibilitati de cooperare intre TUM si UPT si in acest domeniu.

La finalul vizitei dl. rector Viorel-Aurel SERBAN a lansat o invitatie colegilor germani de a vizita UPT si de a extinde cooperarea intre cele doua universitati.

Infiintata in 1868, Universitatea Tehnica din Munchen are la ora actuala un numar de peste
40.000 de studenti si cuprinde 14 facultati, trei centre integrate si sapte institute centrale de cercetare. 17 profesori si Alumni ai TUM sunt purtatori ai premiului Nobel. Se subliniaza faptul ca, Universitatea Tehnica din Munchen este cotata pentru a treia oara consecutiv, ca „universitatea germana numarul unu” in QS World University Ranking si in Reuters-Ranking ”Europe’s Most Innovative Universities” se claseaza pe locul patru.

Universitatea Politehnica Timisoara si Universitatea Tehnica din Munchen au inceput colaborarea in 1993, iar in 2005 s-a semnat o addenda referitoare la acordarea unei diplome duble.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. ROMÂNIA TREBUIE SĂ INTERZICĂ PARTIDELE CONSTITUITE PE CRITERII ETNICE (gen U.D.M.R.). ASTFEL DE PARTIDE SUNT O RUŞINE PENTRU DEMOCRAŢIE!