Colterm incepe probele la rece. Cand se da drumul la incalzire la Timisoara, in aceasta toamna?

TIMISOARA. Incep pregatirile pentru iarna. Reprezentantii Colterm anunta ca, incepand din 15 septembrie, angajatii societatii de termoficare vor incepe probele la rece, etapizat, in tot orasul. In functie de temperaturile de afara, compania de termoficare ar putea fi furniza incalzire din 1 octombrie.

„Rugam pe aceasta cale asociatiile de proprietari si ceilalti utilizatori sa deschida vanele de bransament, iar locatarii care lucreaza la instalatiile interioare si au golit apa din instalatii sa-si finalizeze lucrarile si sa permita incarcarea acestora în conditii de siguranta atat pentru ei cat si pentru vecini si sa nu mai efectueze lucrari care sa necesite descarcarea lor”, anunta reprezentantii Colterm.

De asemenea, consumatorii sunt rugati sa anunte dispeceratul COLTERM (tel. 0256.494.133) eventualele probleme aparute la contoarele de energie termica (cabluri rupte, termorezistente distruse, contor inundat etc.) pentru a se putea interveni operativ in solutionarea lor, inaintea inceperii sezonului de incalzire.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.