TIMISOARA. Vara aduce temperaturi ridicate și mai mult timp petrecut în aer liber, însă și în acest sezon este important să nu neglijăm responsabilitatea de a gestiona corect deșeurile. În contextul caniculei, colectarea separată și igienizarea recipientelor devin esențiale pentru menținerea pentru prevenirea mirosurilor neplăcute, a dăunătorilor și a poluării.
RETIM reamintește cetățenilor din Timișoara și localitățile din aria sa de operare câteva reguli simple, dar foarte importante pentru această perioadă.
În pubela galbenă, destinată fracției reciclabile, trebuie introduse doar ambalaje curate de plastic, metal, hârtie și carton. Dozele de băuturi – fie răcoritoare, fie alcoolice – trebuie golite complet, clătite și apoi presate pentru a ocupa cât mai puțin spațiu. În aceeași categorie intră și ambalajele de plastic provenite de la carne sau produse semipreparate, care trebuie curățate înainte de a fi aruncate, pentru a preveni apariția mirosurilor și atragerea animalelor fără stăpân. Hârtia și cartonul se colectează doar dacă nu sunt murdare.
Deșeurile reziduale trebuie depozitate în pubela neagră, în saci bine legați la gură, astfel încât conținutul să nu se împrăștie. În condiții de temperaturi ridicate, deșeurile alimentare pot degaja rapid mirosuri neplăcute, de aceea este esențial ca acestea să fie ambalate corespunzător. RETIM recomandă, totodată, evitarea risipei alimentare, prin achiziționarea unor cantități de produse adaptate nevoilor reale.
Ambalajele din sticlă se colectează de asemenea separat, în clopotele verzi stradale. Sticlele de băuturi, borcanele sau alte recipiente din sticlă trebuie golite complet de conținut și, pe cât posibil, clătite înainte de a fi aruncate. Este important ca în această fracție să nu se introducă oglinzi, geamuri, veselă sau alte tipuri de sticlă care nu fac parte din categoria ambalajelor. Colectarea corectă a sticlei contribuie semnificativ la reducerea consumului de materii prime și energie în procesul de reciclare.
Programul de colectare a deșeurilor rămâne neschimbat și pe timpul verii, iar utilizatorii pot consulta datele actualizate direct pe site-ul companiei, în funcție de localitate și tipul de deșeu.
Pentru a sprijini menținerea curățeniei în sezonul cald, RETIM a reînceput din primăvară programul de spălare a pubelelor. Orarul de igienizare este comunicat săptămânal pe site-ul companiei, în secțiunea dedicată știrilor.
Timișorenii care au deșeuri ce nu pot fi colectate prin sistemul clasic – precum mobilier, electrocasnice, ambalaje de mari dimensiuni, deșeuri vegetale sau din construcții în cantități mici – le pot preda gratuit la unul dintre cele patru puncte de colectare prin aport voluntar operate de RETIM în Timișoara:
Calea Torontalului, nr. 94 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
Calea Moșniței, nr. 2-4 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
Str. A Imbroane, nr. 70 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
Str. Ovidiu Cotruș, nr. 201 (fosta adresă: Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr. 3) (L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00)
Mai multe detalii despre tipurile de deșeuri acceptate, condițiile de predare și programul de funcționare al fiecărui centru pot fi consultate pe site-ul oficial RETIM.