Noutati :

11 septembrie 2001, ziua care a schimbat lumea. 16 ani de la cele mai grave atentate din istoria Americii

11 septembrie, 2017 - 08:43 AM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: EXTERN
1

TIMISOARA. Intr-un moment in care Statele Unite trec prin clipe grele din cauza uraganului Irma, americanii isi amintesc astazi de ziua care le-a schimbat istoria si a adus in prim plan terorismul international.

Era 11 septembrie 2001, era dupa-amiaza, in jurul orei 15 in Romania. Televiziunile difuzau programul obisnuit cu emisiuni pe diferite teme sau filme seriale, si deodata toate acestea au fost intrerupte. „Breaking News” pe fiecare canal, iar pe ecran au inceput sa ruleze imaginile ingrozitoare.

Un fum negru si gros iesea din turnul de nord al World Trade Center din New York, dupa ce un avion intrase direct in cladire. 17 minute mai tarziu, in timp ce televiziunile transmiteau imaginile in direct, al doilea avion lovea turnul sudic al complexului. Ambele aparate de zbor fusesera deturnate de teroristi. La numai doua ore de la cele doua impacturi, turnurile World Trade Center aveau sa dispara intr-un nor imens de praf ce a acoperit parte din Manhattan. 2753 de oameni si-au pierdut viata in acea zi sub daramaturile unui simbol al New York-ului, iar 1000 dintre ei nu au fost identificati nici pana in zilele noastre.

Alte doua avioane au fost deturnate de teroristi in acea zi. Unul dintre ele a lovit cladirea Pentagonului, iar al patrulea, care avea ca tinta Capitoliul, s-a prabusit pe un camp in Pennsilvanya, dupa ce pasagerii au ripostat.

Gruparea terorista responsabila pentru atacurile din 11 septembrie 2001 a fost al-Qaida.
Liderul acesteia, Osama bin Laden, a devenit cel mai cautat criminal al Statelor Unite al Americii. Dupa o vanatoare ce a durat mai bine de zece ani, bin Laden a fost ucis de fortele americane.

In aceasta zi, America isi aminteste de toti cei care au murit in turnurile de la World Trade Center, in celelalte doua avioane deturnate, dar si de pompierii si politistii care si-au pierdut viata incercand sa ii salveze pe cei care se aflau in turnurile gemene.

Au trecut 16 ani de atunci si de-a lungul anilor au aparut tot felul de teorii legate de acele atacuri. Unii spun ca nu ar fi fost atacuri, ci niste demolari controlate. Altii spun ca cei care au pilotat acele avioane nu ar fi fost neaparat de origine araba, iar alte teorii spun ca de fapt niciun avion nu ar fi lovit turnurile, ci ar fi fost vorba doar de efecte speciale. Cert este ca imaginile transmise atunci vor ramane vesnic in mintea celor care le-au vazut si au trait acele momente.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Well done. Great job.