Noutati :

Dansuri, muzica, fuste colorate si o campanie umanitara pentru Tamango, de Ziua Internationala a Rromilor la Timisoara

8 aprilie, 2011 - 02:47 PM
Autor: Caius Seracin      
Categorie: SOCIAL
1

TIMISOARA. „Sunt mandru ca sunt rrom si traiesc in Romania”, este declaratia lui Jurj Marius Ozdran unul dintre tiganii care stau la Timisoara si care are curajul sa traiasca intr-o tara in care rromii sunt vazuti drept paria societatii.

„Totul tine de educatie, de cum esti crescut in casa, de ce inveti. Pe mine si tata si bunicul, care sunt rromi m-au invatat ca munca este totul. Nu poti reusi in viata decat prin munca, nu prin smecherie, nu prin hotie. La noi la rromi, sa faci puscarie e o rusine mai mare chiar si decat sa omori un om”, mai spune Marius.

Cativa zeci de rromi din Timisoara au sarbatorit ziua Internatioanla a etniei lor. Totul prin spectacol: dansuri traditionale, muzica la tambal si multa, multa voie buna. „E o mandrie sa vad atatia tineri in sala. Sunt mandra sa stiu ca avem un neam tanar, un neam de care nu imi este rusine”, spune si Letitia Mark, presedinta Asociatiei Femeilor Tigancilor din Timisoara, cea care a organizat astazi sarbatoarea rromilor, in sala de consiliu a primariei Timisoarei.

Imbracati traditional, avand asupra lor intstrumentele muzicale, rromii au tinut un adevarat spectacol in care au cantat, pe langa piese traditionale, si cover-uri internatioanele, dintre care cel mai apreciat a fost de departe „Killing me softly”.

Momentul cel mai aplaudat al rromilor a fost insa intonarea Imnului National Gelem Gelem la a carui interpretare au participat vreo 15 persoane. Microfonul la care s-a cantat imnul a fost plimbat din mana in mana prin toata sala, audienta fiind impresionata de faptul ca linia melodica a imnului nu s-a schimbat in tot acest timp.

Ziua Internationala a Romilor pentru Tamango

Evenimentul organizat astazi a fost in cinstea artistului de etnie rroma Tamango. Doua atacuri cerebrale si un infarct l-au imobilizat la pat pe Tamango, celebrul tigan care a uimit intreaga Romanie cantand la linguri. A avut un succes nebun alaturi de Shukar Collective si trupa „Hara”, insa a intrat in anonimat imediat dupa ce s-a îmbolnavit.
„Tamango are o familie extrem de numeroasa, in jur de vreo 22 de persoane si el era singura sursa de venit pentru ei. Noua ne-a placut foarte mult de el pentru ca refuza sa cante manele, chiar daca i s-a oferit acest lucru si ar fi castigat foarte mult. Tamango a promovat foarte mult muzica tiganeasca autentica si ne-a ajutat si pe noi enorm. Acum a venit randul ca si noi sa-l ajutam pe el”, spune Flavius Buzila, solistul trupei Hara care a venit astazi sa sarbatoreasca alaturi de rromii din Timisoara.

Buzila, cel care conduce fundatia Hara, a realizat impreuna cu alti artisti tigani si romani un album „Cantec pentru Tamango”   si spera ca din vanzarea acestuia sa stranga bani pentru recuperarea lui Tamango.
„Acest album este special dedicat pentru Tamango. Avem pe acest album melodii cu Mihai Marginean, Damian Brothers, Marius Mihalache, dar si artisti foarte talentati din Timisoara: trupa Parudimos Band si Diana Vastag, iar la Timisoara a avut un succes foarte mare, aproape toate albumele aduse aici s-au dat ca painea clada”, mai spune Flavius Buzila.

Sarbatoarea rromilor din Timisoara s-a incheiat cu un mars prin centrul orasului si cu aruncarea de narcise pe raul Bega.

Ziua Internationala a Rromilor a fost proclamata in 1971, cu prilejul Primului Congres International al Rromilor de Pretutindeni. In statele din Europa de Est, inclusiv in Romania, data de 8 Aprilie a fost stabilita drept Ziua Rromilor, in 1990.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Cu aceste valori culturale umplem golul lasat de emigrarea Hertei Müller. Norocul nostru !