
TIMIȘOARA. Iarna lui 1950 aducea o premieră la Timișoara, dar de această dată în cinematografie. În două dintre sălile de cinema din oraș, în 18 ianuarie, rula primul film românesc de lungmetraj.
„Răsună Valea” a fost realizat în 1949 și a avut premiera în 9 ianuarie în anul următor. După alte 9 zile filmul avea să ajungă și la Timișoara, iar cinefilii aveau să îl vadă în premieră în cinematografele Apollo/Parc și Capitol.
Pelicula este o combinație de film artistic și de propagandă. Filmul spune povestea construirii căii ferate dintre Bumbești și Livezeni, la care au lucrat oameni din toate păturile sociale. Linia a fost inaugurată la 31 octombrie 1948, avea nu mai puțin de 35 de poduri și viaducte ce se înlănțuiau pe cei 31 de kilometri ai traseului, alături de 39 de tuneluri și numeroase ziduri de sprijin. Și în prezent, linia rămâne cea mai complexă construcție de acest tip realizată pe teritoriul României.
Filmul este atât o poveste a lucrărilor de pe șantier, modul în care oamenii au muncit împreună, felul în care se formau echipele de brigadieri, povești de dragoste sau încercări de sabotaj.

Nu lipsesc cântecele patriotice, dar un lucru ce trebuie remarcat este faptul că numele lui Gheorghe Gheorghiu Dej este menționat o singură dată în tot filmul.
Pelicula era, de asemenea, prima filmată în afara studioului, platoul de filmare fiind chiar șantierul. Cu toate acestea, există și câteva secvențe trase într-un asemenea spațiu.

În rolurile principale sunt Marcel Anghelescu, Geo Barton, Eugenia Popovici și tânărul, pe atunci, Radu Beligan.
Regia i-a aparținut lui Paul Călinescu, după un scenariu de Mircea Ștefănescu. Din nefericire, niciunul dintre cei care au făcut parte din acea distribuție nu mai este acum în viață.
Cinematograful Apollo era amplasat în zona Parcului Poporului. Acesta a ajuns de-a lungul anilor, pe lângă sală de proiectie de film, si club de noapte sau centru medical.

Cinematograful Capitol există și în zilele noastre, numai că aici nu mai sunt proiectate filme, ci este sala în care își desfășoară activitatea Filarmonica Banatul. Și grădina de vară a sălii există, însă este închisă de mulți ani. La un moment dat, a existat un plan de modernizare a celor două, însă totul a rămas la stadiul de proiect.

Patru dintre vechile săli de cinema ale Timișoarei, readuse în patrimoniul orașului de fosta administratie, au fost reabilitate în ultimii ani și au fost deschise oficial, iar oamenii se bucură de proiecții și evenimente.
Cinema Victoria a fost inaugurat în toamna lui 2022, chiar înainte ca Timișoara să devină Capitala Culturală Europeană. Reabilitarea salii de 200 de locuri din zona Balcescu a costat 9,3 milioane de lei, fără TVA.

Cinematograful Timiș a fost deschis un an mai târziu, în toamna lui 2023, iar pe lângă sala principală, de 529 de locuri, are alte trei săli interactive. Costurile renovării cinematografului din Piața Victoriei au ajuns la 22 de milioane de lei.

Cinematograful Studio, așa numitul cinematograf de artă al orașului, a fost inaugurat în luna decembrie a anului 2024. Din bătrânul cinematograf din inima Timisoarei a mai fost păstrată doar fațada, și ea recondiționată, în rest este o clădire complet nouă.

La primul nivel se află sala mare, cu 184 de locuri și o sală mai mică, multifuncționala, cu 66 de scaune retractabile, ce poate fi transformată rapid într-o scenă de teatru.
La ultimul nivel este terasa, unde vara sunt făcute proiecții de film, direct pe zidul hotelului din vecinătate. De aici poate fi admirat și castelul Huniade.
Al patrulea cinematograf unde lucrările au fost finalizate este cel din cartierul Freidorf, care poartă numele Johnny, după cel al fostului actor și campion olimpic la înot Johnny Weismuller, cunoscut drept ‘Tarzan’, după ce a fost protagonistul filmului care a cunoscut faima mondială.

La cinematograful Dacia lucrările sunt oprite de cativa ani.

***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!