Ziua în care încep să se încălzească la Timișoara caloriferele. Anunțul Colterm

TIMIȘOARA. A fost decisă ziua în care va fi pornită încălzirea la Timișoara în această toamnă, în condițiile în care temperaturile sunt tot mai coborâte.

CITEȘTE ȘI: Cresc văzând cu ochii pasajele și viaductele pe bucata lipsă din autostrada Timișoara – Deva. Pe unul dintre ele au fost deja montate toate grinzile. VIDEO

Caloriferele timișorenilor abonați la sistemul centralizat se vor încălzi de luni, 19 octombrie, anunță Colterm.

Furnizarea căldurii se va face însă etapizat.

„Până la începerea furnizării, zilele acestea se desfășoară o serie de operațiuni de pregătire:
– reverificarea punctelor termice;
– verificarea traseelor de distribuție și a parametrilor de funcționare;
– creșterea treptată a temperaturii apei din instalații și a presiunii.

Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte termice.

Pe traseele unde Colterm furnizează deja încălzire către anumite instituții, beneficiază de căldură și consumatorii casnici sau alte entități racordate la aceleași circuite.

Pornirea CET Sud este estimată pentru luna noiembrie, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare și de necesarul de energie termică al orașului.

Agentul termic nu va ajunge simultan în toate apartamentele. Pornirea etapizată este necesară pentru funcționarea în condiții corespunzătoare a întregului sistem„, transmit reprezentantii Colterm.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.