Ziua Europei se sarbatoreste cu doua zile mai devreme, la Muzeul Satului Banatean

TIMISOARA. Timisorenii sunt chemati, la sfarsitul acestei saptamani, sa sarbatoreasca Ziua Europei, la Muzeului Satului Banatean. Vor fi spectacole, expozitii si competitii sportive, iar cei mici vor fi pictati pe fata.

Manifestarile de la Muzeul Satului Banatean vor incepe cu doua zile mai devreme, sambata, in 7 mai, deoarece data de 9 mai, cand se sarbatoreste Ziua Europei, va fi intr-o zi de luni, iar autoritatile vor sa aduca la eveniment cat mai multi timisoreni.

Asadar, programul va incepe sambata de la ora 9.30 cand vor fi deschise standurile de prezentare ale unor tari europene. La ora 10 va avea loc deschiderea oficiala de catre oficialitatile locale: subprefectul Zoltan Marossy, presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu si un reprezentant al Corpului Consular Timisoara.

La ora 10.30 va incepe, pe scena, un program artistic asigurat de reprezentantele consulare si centrele culturale straine din Timisoara, apoi vor urca, pe aceeasi scena, artistii Ansamblului Banatul si ai Centrului de Cultura si Arta al Judetului Timis, dar si elevi din judet.

Intre orele 10 si 12, in perimetrul Muzeului Satului Banatean vor avea loc si competitii sportive. In jurul Bisericii de Lemn a Muzeului, pe intreaga perioada a desfasurarii programului va avea loc o expozitie de lucrari plastice, organizata de catre Inspectoratul Scolar al Judetului Timis

Si in data de 9 mai vor avea loc manifestari organizate de autoritati, pentru aniversarea Zilei Independentei de Stat a Romaniei, a Zilei Victoriei Coalitiei Natiunilor Unite si a Zilei Europei cand la ora 10 vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Ostasului Roman din Parcul Central. Va defila garda de onoare si va avea loc si un concert de fanfara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.