Opinia Timisoarei

Zilele Universitatii de Medicina si Farmacie “Victor Babes” din Timisoara: activitati stiintifice, sportive si concerte

TIMISOARA. Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara a fost, timp de doua zile, in sarbatoare. La manifestarile stiintifice, culturale, artistice si sportive au participat studenti, profesori si invitati de marca.

In cadrul Zileleor UMF rectorul Universitatii a fost inaugurat “Centrul de formare si cercetare interdisciplinara” si a a vut loc sesiunea stiintifica “Tendinte in educatia medicala europeana” la care au pariticipat invitati de marca din mai multe tari europene, precum Austria, Anglia si Ungaria.

O conferinta importanta din cadrul maifestarilor a fost “Actualitatea in Ortopedie si Traumatologie”, realizata cu sprijinul Asociatiei pentru Dezvoltarea Ortopediei si Traumatologiei in Timisoara si judetul Timis.

“Suntem la editia a doua a Zilelor Universitatii, iar in cadrul acestor zile, Asociatia pentru Dezvoltarea Ortopediei in Timisoara si judetul Timis, un O.N.G. pe care l-am infiintat in 2011,  a ajuns la cea de-a treia manifestare anuala de promovare a ortopediei moderne, de instructie si de aducere a unor persoane importante din ortopedia europeana.Acest gen de intalniri este foarte important pentru ca noi avem un numar foarte mare de rezidenti, in cele doua clinici de ortopedie din Timisoara se instruiesc in jur de 60 de rezidenti, pe care nu ai cum sa-i duci, pe toti, in strainatate, sa auda mari profesori si sa asiste la expuneri de o asemenea voaloare. Asa ca am adus profesorii de acolo, aici, iar beneficiari suntem cu totii.” a declarat prof. dr. Dan Poenaru, presedintele ADOrT.

Conferinta a fost urmata de acordarea titlului de doctor honoris causa profesorului dr. Alexandr Laka, de la Universitatea Prieteniei Popoarelor, din Moscova. Cu ocazia prezentei sale la Timisara, acesta va efecuta si doua operatii demonstratie, de corectare a unor scolioze, la Clinica de ortopedie Traumatologie II din cadrul Spitalului Judetean din Timisoara. In cadrul Zilelor Universitatii de Medicina si Farmacie “Victor Babes” au avut loc si concerte, sustinute de Marcel Pavel si Formatia Evergreen precum si competitii sportive: turneul de sah “Pius Branzeu” si Cupa Medicinei la Tenis de Masa.

Exit mobile version