Noutati :

Zilele Portilor Deschise la Universitatea Politehnica Timisoara

11 mai, 2022 - 09:05 PM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: EDUCATIE
0

TIMISOARA. În zilele de 12 – 13 mai 2022, Universitatea Politehnica Timișoara organizează Zilele Porților Deschise. Elevii și cadrele didactice din sistemul preuniversitar sunt invitați să descopere, cu această ocazie, laboratoarelor facultăților, experimentele care se pot face aici, și să viziteze întregul campus al UPT. De asemenea, grupurile vor avea posibilitatea de a participa și la evenimentul Zilele Carierei UPT – ediția 2022, organizat în perioada 11-12 mai 2022, la Cantina Universitară UPT.

Invitațiile de participare au fost deja transmise unităților de învățământ, împreună cu lista laboratoarelor ce pot fi vizitate, de la Data Center, Internet of Things, Inteligență Artificială, Tehnologii electrochimice, Surse de energie, Cristalografie, până la Geotehnică, Televiziune, Automatizări, Automate programabile, Fabricație aditivă, Analiza mișcării corpului uman, Investigații ecologice, Măsurări 3D, Materiale și structuri inteligente, Roboți, Proiectare și imprimare 3D, Traducere și interpretare.

Nu în ultimul rând, elevii și cadrele didactice însoțitoare vor putea vizita bazele sportive ale Universității Politehnica Timișoara, Biblioteca UPT, cea mai modernă din mediul universitar, sau laboratorul interactiv de fizică Experimentarium, din Parcul Rozelor, unde se pot susține peste 300 de experimente interesante.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...