Zi istorica pentru Croatia: a incheiat negocierile de aderare si peste doi ani se va alatura Uniunii Europene

Croatia a incheiat in cele din urma negocierile de aderare la Comunitatea Europeana, iar peste doi ani va deveni stat membru, cel de-al 28-lea.

„Este o zi istorica pentru Croatia si pentru Uniunea Europeana (…) Daca totul se desfasoara cum este prevazut, Croatia va deveni cel de-al 28-lea membru al UE incepand cu 1 iulie 2013”, a declarat la Bruxelles ministrul ungar de Externe, Janos Martony, a carui tara detine presedintia semestriala a UE.

Vicepremierul croat care se ocupa de Afaceri Europene Gordan Jandrokovic a subliniat ca aceasta este o zi „importanta pentru Croatia”.

El a promis ca tara sa va fi unul dintre”principalii avocati” ai extinderii UE cu alte tari din Balcani.

Croatia a incheiat oficial, joi, cu cateva ore inainte de terminarea presedintiei ungare a UE, negocierile de aderare incepute in 2005, dupa ce a obtinut saptamana trecuta acordul liderilor europeni.

Care au fost obstacolele

Capitolele, in numar de 35 in total, au jalonat acest lung parcurs al negocierilor. Acestea urmaresc ca o tara candidata sa isi adapteze legislatia normelor europene in toate domeniile: justitie, drepturi fundamentale dar si concurenta, transporturi, energie, politica economica si monetara, agricultura, pescuit, fiscalitate.

Discutiile au durat mult pe dosarele justitiei, UE cerand progrese in materie de lupta impotriva coruptiei, urmarirea criminalilor de razboi si cooperarea cu Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie de la Haga, precum si o reforma a justitiei care sa asigure independenta judecatorilor.

Calendarul aderarii

Urmatoarea etapa este redactarea tratatului de aderare. Zagrebul spera ca documentul de aproximativ 100 de pagini, care trebuie redactat in cele 23 de limbi oficiale ale UE si in croata, va fi gata pana la sfarsitul anului.

Intr-o declaratie adoptata vineri in cadrul unui summit la Bruxelles, sefii de stat si de guvern din cadrul UE au aprobat deja de facto incheierea negocierilor, deschizand usa blocului comunitar pentru Zabreb si exprimandu-si speranta ca tratatul de aderare va fi semnat „inainte de sfarsitul anului”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.