Noutati :

Zi importanta pentru PDL: Boc, Blaga si Paleologu se lupta pentru sefia partidului. Vezi declaratii si reactii!

14 mai, 2011 - 09:20 AM
Autor: Anonim      
Categorie: POLITIC
3

UPDATE! Emil Boc a fost reales in functia de presedinte al PDL. Echipa lui Vasile Blaga a ramas in cursa.

Primul-ministru Emil Boc este, oficial, noul presedinte al PDL. Boc a castigat lupta pentru sefia partidului, cu 855 de voturi, invingandu-l pe principalul sau contracandidat, democrat liberalul Vasile Blaga.

————————————————————————————————————————————————————-

UPDATE! S-a incheiat votarea la Conventia Nationala a PDL

Cei peste 1.400 de delegati ai PDL si-au votat deja favoritul in cursa pentru presedintie. Votarea s-a incheiat si a inceput numararea voturilor. Mai multe voci de la congres spun insa ca ar putea fi vorba despre un tur 2.

————————————————————————————————————————————————————-

Vasile Blaga la congresul PDL: Candidez pentru ca in acest partid nu mai facem politica

Vasile Blaga sustine un discurs puternic pentru a-si convinge colegii democrat liberali sa-l voteze pentru sefia partidului. Motiunea sa, “O Romanie dreapta, o Romanie Europeana”, are succes in randul partidului?
“Am spus ca daca lucrurile in acest partid nu vor merge bine, o sa candidez la presedintia lui. Va spun clar, direct, asa cum o fac intotdeauna: acest partid nu functioneaza si o stiti la fel de bine si dumneavoastra, cei din sala, si o stiu si celelalate mii de colegi ai nostri ca din cauza unei hotarari a BPN nu au putut veni la aceasta intalnire. Acest partid are nevoie de o schimbare, are nevoie de un nou inceput. Are nevoie de toate astea pentru a putea guverna pana in 2012, pentru a castiga alegerile, dar mai ales pentru a guverna dupa 2012. Daca nu vom castiga in 2012, restul nu mai conteaza. Toate masurile pe care le-am luat vor fi risipite. E adevarat, alegerile interne intr-un partid nu sunt foarte usoare. Pana la urma sunt discutii intre colegi. Noi nu suntem adversari intre noi. Eu nu merg pana acolo incat sa spun ca eu am inamici in politica, eu am adversari in politica. Adversarii mei sunt cei din USL. Noi avem dezbateri si alegeri serioase cam odata la 10 ani”, si-a inceput Vasile Blaga discursul.
A vorbit despre alegerile la care s-au luptat Petre Roman, Traian Basescu si Simona Marinescu.
“Principala decizie pe care o luam in partid de ani de zile este sa nu luam nicio decizie. Candidez pentru ca noi nu mai facem politica, nu mai avem dezbateri politice intre noi, pur si simplu nu mai luam decizii politice. Cred ca este nevoie de un presedinte pe care dumneavoastra sa-l validati, pentru ca acest partid, cu 350.000 de oameni, 16.000 de consilieri locali, peste 1.000 de primari, 14 presedinti de consilii judetene nu rabda. Eu am dat cat am putut sa-i dau acestui partid in toti acesti ani, dar nu pot sa spun ca nu am avut framantari. E ca un tren care merge in viteza pe un pod rupt. Si daca nu vom schimba macazul la timp, nu merge bine”, a spus secretarul general al PDL.
Vasile Blaga a spus ca s-a gresit de multe ori in deciziile luate de partid. I-a dat exemple lui Emil Boc, referindu-se in primul rand la pensiile militarilor.
El este convins ca lucrurile puteau merge mult mai bine. “Trebuie sa fim constienti de un lucru. Suntem pe cale sa pierdem increderea romanilor. Eu nu sunt foarte optimist, eu sunt optimist. Dar ca ardeleanul, imi place sa pun raul in fata. Sa nu pierdem cumva increderea romanilor. Noi venim in fata dumneavoastra cu o motiune politica. Ea difera fundamental de celelalte prezente. Noi consideram ca acest partid trebuie sa depuna eforturi pentru a reconstrui relatia politica – cetatean. Poti sa fi cel mai cinstit om din sat, daca ai curajul sa candidezi undeva, ajungi hotul satului. Noi trebuie, efectiv, sa iesim din izolarea in care ne gasim, sa incepem un dialog cu cetateanul. Daca nu vom face acest lucru, vom vorbi in baie. Putem sa ne laudam ce frumosi suntem si ce reforme facem. Motiunea mea prezinta foarte clar pasii exacti pe care partidul trebuie sa-i faca pentru reformarea lui. Trebuie sa incepem, efectiv, oameni buni, cu politica noastra de a recruta cei mai buni oameni, pentru ca ne-am facut de ras in aceasta perioada. Cer din martie 2009 lista celor numiti in functii publice si nu mi-o arata nimeni. Si daca mie ca secretar general nu mi-o arata nimeni, atunci nici dumneavoastra”, le-a spus Vasile Blaga celor 1.400 de delegati la congresul PDL.
Posibilul viitor lider al PDL a amintit de comisiile de specialitate din partid, de care nu a tinut nimeni seama pana acum.
“Trebuie sa ne schimbam politice de comunicare. Trebuie sa ne comportam exact ca in perioada 2001 – 2004. Incurajam discutiile la toate nivelurile intre noi. (…) Noi, din pacate, am promovat oameni care se pricep la toate si nu se pricep la nimic”, a marturisit Blaga, timp in care sutele de delegati din sala strigau “Blaga presedinte!”.
“Suntem de acord sa facem aliante post-electorale, in principal cu cei care suntem in actuala coalitie. Acest lucru este clar, dar in acelasi timp, pe subiecte de interes national, trebuie sa discutam si cu opozitia, altfel nu se poate. Dragi prieteni, asa cum spuneam, pana la urma cel mai important capital al unui partid sunt oamenii lui. Partidul nostru este puternic pentru ca este unit si va ramane un partid unit. Asa cum am mai spus, principalul meu obiectiv este castigarea alegerilor din 2012, continuarea guvernarii, pentru a putea reforma in continuare statul de drept si pentru ca romanii sa simta in sfarsit binele reformelor pe care noi le-am facut”, a mai spus Vasile Blaga.
“Iubiti acest partid asa cum il iubesc eu, pentru ca merita” – au fost cuvintele cu care Blaga si-a incheiat discursul Conventiei Nationale a PDL.
Blaga este sustinut si de presedintele PDL Timis, Constantin Ostaficiuc.

————————————————————————————————————————————————————-

UPDATE! Emil Boc: In toata viata mea politica, am unit, nu am dezbinat, am castigat, nu am pierdut. Mergem pe mana invingatorilor!

Cei peste 1.000 de delegati de la conventie au urmarit, timp de cateva minute, un filmulet de prezentare a candidaturii lui Emil Boc, in care apar atat presedintele Traian Basescu, cat si Emil Boc, dar si alti colegi de-ai lor. Filmuletul prezinta istoria lui Emil Boc din Partidul Democrat Liberal.

„Am avut o competitie interna corecta. Candidez pentru presedintia Partidului Democrat Liberal. Nu candidez impotriva nimanui. Candidez pentru ca victoriile pe care le-am avut impreuna cu domneavoastra sa continue ca si pana acum. Confruntarea este afara, cu alianta socialista, cei pe care trebuie sa-i invingem si in 2012 si sa-si continue locul in opozitie. Candidez la presedintia PDL cu cel putin 3 obiective precise si clare. 1 – continuarea procesului de modernizare a tarii si consolidarea PDL ca partid de dreapta pe scena politica romaneasca. 2 – continuarea guvernarilor si castigarea alegerilor din 2012. 3 – reformarea PDL. Avem un bilant extraordinar. Am castigat tot ce se putea castiga din 2005 incoace. Asta nu inseamna ca nu avem nevoie in continuare de reforma”, a spus Emil Boc.

Presedintele in exercitiu al PDL a vorbit despre modernizarea Romaniei si despre o noua legislatie a muncii, care sa dea posibilitatea angajatorilor sa angajeze mai usor.

Boc a amintit ca in doar 10 zile s-au inregistrat peste 100.000 de noi contracte de munca, punand accentul pe forta PDL de a face bine romanilor.

„Asta inseamna dreapta. Asta inseamna cu adevarat sa faci o reforma. Reforma inseamna sa mergi si la capitolul regiilor si companiilor de stat. A venit randul sa abordam cu responsabilitate acest domeniu, pentru ca orice ban care este dat la o companie este luat din buzunarul cetateanului. Boc a criticat guvernarea PSD, pe care o acuza de criza de combustibil din Romania.

„Tot modernizare inseamna sa faci ceea ce romanii au dorit prin referendum, sa ai parlament unicameral si sa reduci numarul de parlamentari”, a mai precizat premierul.

„Dragi romani, dragi colegi, cei care insa cu Mercedesul in curte, cu vila in curte mai primesc ajutor de la stat, aceia trebuie sa plece la munca. Tot ceea ce am facut a fost sa impunem munca in Romania. Eu ii multumesc lui Victor Ponta pentru ca a reusit marea performanta sa distruga PNL. PNL nu se mai poate revendica astazi ca partid de dreapta. Pe Crin Antonescu il tradeaza atat poza de grup, cat si poza de pe tricou. Dreapta care modernizeaza Romania este Partidul Democrat Liberal. Imaginati-va cum ar fi o tara condusa de Crin Antonescu si de Victor Ponta. Unul care merge la munca la 1 si pleaca acasa la ora 4 si altul care se rastoarna din doua in doua saptamani cu masina ca si copilot. (…) Noi suntem la guvernare si ne putem mentine la guvernare realizand cel putin 3 lucruri in perioada urmatoare, pe care am dovedit ca stiu sa le fac. E vorba de castigarea alegerilor locale, de pastrarea presedintelui Romaniei si de pastrarea spiritului de echipa al PDL. Eu am demonstrat ca putem face acest lucru, de ce nu am putea s-o facem si in continuare?”, a sunat discursul lui Emil Boc.

Liderul democrat liberalilor a vorbit si despre fondurile europene si le-a cerut sprijinul colegilor sai pentru un nou mandat in fruntea PDL.

„Cine e in conducere ori se bate pentru PDL, ori face pasul inapoi. In toata viata mea politica, am unit, nu am dezbinat, am castigat, nu am pierdut. Mergem pe mana invingatorilor!”, a mai spus Boc.

————————————————————————————————————————————————————-

UPDATE!  Theodor Paleologu la congresul PDL: Cred ca un om de cultura care este si politic poate fi mult mai convingator

Theodor Paleologu a inceput cu multumiri. Candidatul la functia de presedinte al PDL isi sustine motiunea in fata a celor peste 1.000 de delegati la Conventia Nationala a PDL.

Paleologu a citat din colegii sai democrat liberali care i-au facut complimente pana acum.

“Cred ca un om de cultura care este si politic poate fi mult mai convingator”, considera Theodor Paleologu.

“Daca cumva castig la toate celelalte candidaturi, am de gand sa cumulez si sa am 4 voturi in BPN”, a spus Paleologu, facandu-i pe colegii sai din sala sa rada si sa-l aplaude.

El a povestit cum ar vedea rolul lui ca si presedinte al partidului. A spus ca vrea doi prim-vicepresedinti de la Emil Boc si doi de la Vasile Blaga: “Eu nu-mi imaginez partidul asta nici fara Boc, nici fara Blaga in BPN”.

“N-as bate cu pumnul in masa, pentru ca nu poti bate cu pumnul intr-o masa la care s-ar afla Emil Boc, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur sau Ostaficiuc. O mana de fier trebuie sa poarte o manusa de catifea. Daca cumva sunt ales in aceasta functie, m-as dedica in intregime muncii de partid, nu as candida la o functie in stat. M-as dedica alegerilor din 2012. As identifica cei mai buni candidati, as recruta noi membri”, a marturisit Theodor Paleologu.

El vrea o identitate clara de dreapta pentru partidul sau. Propune o viziune strategica, ca batalia decisiva din 2012 sa se dea in marile orase, unde electoratul este indecis.

Paleologu are la dispozitie o ora si jumatate sa-si prezinte motiunea si sa-si convinga colegii sa il voteze.

————————————————————————————————————————————————————-

A avut loc si votarea pentru noul statut al PDL.

Noul statut a fost adoptat cu doar 3 voturi impotriva, din peste 1.000 de delegati prezenti in sala.

Presedintele in exercitiu, Emil Boc, isi prezinta raportul de activitate.

„De astazi putem spune ca PDL nu a fost acela care a adus recesiunea economica in Romania, dar este acela care a scos Romania din recesiune. Este un moment in care ne despartim de trecutul de cadere economica si trecem spre un moment de crestere economica”, a spus Boc.

————————————————————————————————————————————————————-

UPDATE: Traian Basescu fata in fata cu delegatii la Congresul PDL. Vezi discursul presedintelui!

Presedintele Traian Basescu a ajuns la congresul PDL si a dat startul conventiei. In aplauzele sutelor de democrat liberali din sala a rasunat imnul partidului, dar si imnul Romaniei!

Premierul Emil Boc a spus ca in sala sunt 1.420 de delegati.

„Este un moment de bilant, dar si un moment de viitor pentru Partidul Democrat Liberal. Vom fi un partid al invingatorilor”, a declarat Boc.

Printre invitatii democrat liberalilor s-au aflat presedintele Traian Basescu, Kelemen Hunor, presedintele UDMR, un reprezentant al Partidului Popular European, presedintele UNPR, Gabriel Opera si multi altii.

Presedintele Traian Basescu a spus ca atunci cand s-a despartit de colegii sai din PDL, partidul avea doar 13%, iar astazi are 35 – 36% din optiunile electoratului, devenind un partid mare.

„Acum sase ani ii predam stafeta actualului presedinte, lui Emil Boc. Vreau sa imi aduc aminte cu placere de acel moment. Vreau sa va multumesc tuturor, dar si presedintelui Emil Boc, pentru faptul ca nu m-ati dezamagit. Sase ani au trecut, ati guvernat, ati fost si in opozitie, sunteti alt partid, un partid cu responsabilitati mult mai mari. Atunci, doar daduseti presedintele Romaniei, acum aveti si presedintele Romaniei si Guvernul. Nu as vorbi despre toata perioada, dar as privi cu atentie la ultimii doi ani. Ati avut o guvernare extrem de grea, o guvernare cu Romania intr-o puternica recesiune, o Romanie care n-a fost singura in aceasta criza, ci a fost afectata ca toate celelalte tari ale lumii si in mod deosebit ca toate celelalte tari ale Uniunii Europene. Unii spun ca am iesit din recesiune destul de tarziu. Poate… desi am intrat in criza mai tarziu decat altii, dar pot sa va spun ca suntem una dintre tarile care am iesit cu cele mai mici costuri din recesiune, cu cele mai mici imprumuturi. (…) Ceea ce inseamna ca ne-am creat conditiile pentru o relansare economica solida. De altfel, stiu ca sunt opinii in partid pentru o reducere a vitezei transformarilor, pentru o reducere a vitezei reformelor si pentru o incercare de recuperare a unui electorat pe care vi se pare ca nu-l mai aveti. Eu va pot spune deschis un singur lucru, daca va opriti, pierdeti! Nu aveti decat o solutie: continuati! Romania are nevoie de ce ati inceput sa faceti, dar mai mult decat orice, are nevoie sa terminati ce ati inceput! Statul roman nu mai este acelasi ca in momentul in care ati intrat la guvernare”, le-a spus Traian Basescu democrat liberalilor.

„In calitate de sef al statului, va cer sa continuati procesul de transformare a Romaniei. Ati luat o Romanie asezata pe structuri in anii 90 si eu nu judec pe nimeni. Pentru ca poate atat puteau gandi politicienii atunci si nu a existat o scoala de gandire politica in Romania. Dar acum cand stim ce trebuie sa facem, ar fi pacat sa nu continuam. A continua inseamna si a avea taria sa priviti la sondaje si sa spuneti: mergem inainte!”, a mai spus seful statului.

Traian Basescu i-a incurajat pe membrii PDL sa continue ceea ce au inceput si le-a spus sa nu aiba incredere in presa si in televiziuni.

Presedintele Romaniei a parasit scena de la congres in lacrimi, vizibil emotionat de momentul prin care trece partidul sau de suflet.

______________________________________________________________________________________

O functie si trei candidati! Astazi se da batalie pentru sefia PDL. Trei personaje pitoresti ale scenei noastre politice, Emil Boc, Vasile Blaga si Theodor Paleologu, se lupta pentru suprematie in fata democrat-liberalilor. Boc si Blaga au vechime apreciabila in politica noastra. Theodor Paleologu este mai nou intrat, dar si cel mai tanar.

Presedintele in exercitiu al PDL, Emil Boc, are 45 de ani, este avocat si profesor de drept constitutional. Vechi membru al partidului, a fost deputat intre 2000 – 2004, apoi primar al Clujului. A preluat fraiele partidului in decembrie 2004, de la Traian Basescu, ajuns presedinte. Din 2008, Boc a lasat primaria pentru fotoliul de premier.

In prezent secretar general si senator al PDL, Vasile Blaga este unul dintre fondatorii acestui partid, iar politica face din 1990. A detinut trei mandate de ministru, in guvernele Tariceanu, Boc 1 si Boc 2, si inca ceva: a coordonat toate campaniile electorale ale lui Traian Basescu. Blaga e stiut de altfel ca un politician foarte serios.

Fost ambasador in Islanda si Danemarca, fost ministru al Culturii si actualmente deputat, Theodor Paleologu, la cei 38 de ani, se vede si el numai bun de preluat sefia partidului. Ce-i drept, nu-si prea da el mari sanse, dar asta nu-l demotiveaza.

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, este preferat pentru functia de sef al partidului de simpatizantii formatiunii dar si de populatie, potrivit unei cercetari de uz intern realizata de CSOP.

Cu cateva zile inainte de alegerile interne, Vasile Blaga statea mai bine in sondaje decat adversarul sau, Emil Boc. 44% dintre simpatizantii PDL considera ca fostul ministru de Interne este cel mai potrivit pentru postul de presedinte al partidului, fata de 36% cati l-au indicat pe Emil Boc. Numai 6% dintre repondenti il vad pe Theodor Paleologu bun de sef in Modrogan, potrivit cifrelor culese de CSOP.

Ne pare rau, dar nu exista sondaje
Tag-uri:

Rating

  • 3comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Urasc aceasta caricatura (pdl), ca partid nu poate fi numit (eventual clica, gasca), dar ii doresc suucesuri lui Paleologu; daca nu avem paine macar sa avem circ

  2. Mi se pare o lupta interesanta intre 3 oameni diferiti cu 3 ideologii diferite. Obiectiv vorbind daca intr-adeavr mai vor sa aibe o sansa tre sa aleaga inteligent

  3. Ostaficiuce, ai pus-o. Nu mai pupi tu un ban pt. Timisoara si Timis. Prost te-ai mai dovedit a fi!