Zeci de amenzi date si permise retinute dupa o razie de patru ore la Timisoara si pe drumurile din judet

TIMISOARA. Politistii de la Biroul Rutier Timisoara au facut o razie duminica in oras, dar si pe drumurile ce asigura conexiunea cu Mosnita Noua si Giroc.

CITESTE SI: Da muzica mai tare si iti iei amenda mare… de la Politia Locala. Sanctiuni de mii de lei date la terase in weekend la Timisoara 

In cele patru ore in care au facut controale agentii de la Rutiera au verificat 95 de masini si au legitimat 104 oameni. 36 dintre soferii trasi pe dreapta au si fost pusi sa sufle in aparatul etilotest.

In urma controalelor au fost aplicate 66 de amenzi, cu o valoare totala de 10.875 de lei, 44 dintre sanctiuni fiind incasate de cei care au apasat prea tare acceleratia.

Cinci dintre soferi au si ramas fara permis pentru depasirea limitelor de viteza, trecere pe culoarea rosie a semaforului, neacordare de prioritate sau alte abateri.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.