Vremea se raceste de luni! Vezi prognoza meteo pe urmatoarele 2 zile!

Dupa un weekend cu soare si cu temperaturi care au depasit 20 de grade, cel putin in vestul si sudul tarii, vremea se raceste la inceput de saptamana. In Moldova, valorile termice scad cu 10 grade. In plus, apar si ploile, mai ales in nordul, centrul si estul tarii.

Temperaturile se amelioreaza spre jumatatea saptamanii. Vremea este schimbatoare asadar, adica normala pentru prima luna de primavara, atat sub aspect termic, cat si pluviometric.

Vremea se raceste luni, mai accentuat in nord-estul tarii, unde valorile termice nu vor mai depasi, la amiaza, 7-8 grade. Cele mai ridicate temperaturi se inregistreaza in Oltenia, spre 18 grade. Va fi soare, dar in regiunile sudice isi fac aparitia cativa nori ce scutura izolat si trecator ploi neinsemnate cantitativ. Vantul va avea mai multa putere, in special, in Moldova si Dobrogea, dar local si in celelalte regiuni, iar la munte va sufla tare.

Marti, termometrele mai pierd cateva grade, regimul termic se apropie de cel normal al perioadei, cu maxime ce se vor incadra intre 8 grade pe litoral si 17-18 grade in Lunca Dunarii. Cerul va fi innorat in rastimpuri, dar din cand in cand razbat si razele soarelui, iar precipitatiile apar abia spre seara, in special in partea de nord-est a tarii. Pe crestele cele mai inalte ale Carpatilor Orientali, in masivele nordice, lapovita va fi si ea prezenta la caderea noptii. Vantul va continua sa sufle viguros, mai ales in regiunile estice, iar la munte va fi tare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.