Vremea, in continua incalzire. Miercuri si joi vom avea si 25 de grade! Vezi cum va fi vremea de Paste!


Incet incet primavara isi intra in drepturi. Dupa o saptamana in care termometrele au aratat 20 de grade Celsius, ne asteapta o noua saptamana calduroasa cu temperaturi ce vor ajunge la mijlocul saptamanii chiar si la 25 de grade Celsius.

Luni, vantul va avea unele intensificari in sud-est tarii si pe crestele Carpatilor, iar la nivel national maximele termice se vor situa intre 7 si 19 grade Celsius. In vestul tarii vremea va fi frumoasa, vantul va sufla slab din directia NNE, iar sansele de precipaitatii sunt aproape nule.

La munte asteptam atmosfera inchisa si precipitatii slabe, indeosebi ploi, in Carpatii Orientali. In celelalte masive innorarile vor fi temporare si va ploua sporadic, mai ales in zona Meridionalilor. Vantul prinde putere pe creste, iar temperaturile cresc usor fata de duminica. Stratul de zapada se subtiaza treptat.

Marti vremea se mai incalzeste putin. Ziua va fi insorita in Timisoara,, dar vor mai fi unele unele innorari in restul zonei de vest. In estul si sud-estul tarii este posibil sa mai cada cativa stropi, iar dupa-amiaza si noaptea apar ceva ploi slabe si in tinuturile sudice.

Maximele vor ajunge la 22 de grade, iar minimele nu vor arata mai putin de 8 grade. Miercuri, asteptam vreme frumoasa in toata tara. Doar vantul va avea unele porniri in zona Dobrogei. La Timisoara temperaturile vor fi cuprinse intre 9 grade dimineata si 24 in cursul dupa – amiezii.

Joi, in nord-estul tarii se aduna norii si vor aduce ploi slabe. In rest ramanem cu timpul frumos, iar maximele termice ajung in intervalul 13-25 de grade. Cel mai cald va fi la Timisoara unde termometrele vor atinge maxime de 25 de grade Celsius.

In Vinerea Mare vremea va fi la fel de calda. Termometrele vor atinge 23 de grade, iar minimele dimineata vor fi de 9-10 grade.

Sambata vantul va avea unele intensificari, insa va fi la fel de cald ca in zilele precedente. Temperaturile vor ajunge la 23 de grade. Aceleasi temperaturi si la fel de frumos va fi si in prima zi de Paste, adica duminica, dar si in a doua zi, luni.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.