
TIMIȘOARA. Desfășurare de forțe la Timișoara, manevre, trageri, gaze lacrimogene și survol al unei aeronave peste oraș.
Pe scurt, Exercițiul tactic ‘ZIMBRUL 2026 TIMIȘOARA’. Nu va fi însă niciun pericol.
Locuitorii din cartierul Ronat în special sunt avertizați să nu se sperie și să nu intre în panică în zilele următoare, transmit reprezentanții Grupării de Jandarmi.
„În perioada 14–15 octombrie 2026, în intervalul orar 08:00–16:00, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara va desfășura exercițiul tactic cu grad ridicat de complexitate „ZIMBRUL 2026 TIMIȘOARA”, la sediul Depozitului „Ronaț”, situat pe strada Carpenului nr. 10, din municipiul Timișoara.
La activitate vor participa efective și mijloace tehnice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații.
Exercițiul are ca obiectiv antrenarea structurilor operative și optimizarea cooperării interinstituționale pentru gestionarea situațiilor de criză în domeniul ordinii publice, la nivel zonal.
Pe parcursul celor două zile, se va utiliza muniție de manevră și muniție iritant-lacrimogenă, iar o aeronavă aparținând Ministerului Afacerilor Interne va survola zona de desfășurare a exercițiului.
Precizăm că activitatea face parte din programul de pregătire a structurilor participante și se va desfășura cu respectarea măsurilor de siguranță necesare pentru protejarea participanților și a cetățenilor din zonă.
Recomandăm cetățenilor să nu se alarmeze în cazul în care aud zgomote specifice exercițiilor tactice sau observă prezența forțelor de ordine și a mijloacelor tehnice în perimetrul menționat. Aceste activități sunt planificate și fac parte din scenariul exercițiului„, transmit reprezentantii Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.
Prin astfel de activități se urmărește creșterea capacității de reacție a structurilor operative și consolidarea cooperării între instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de criză.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Ajunge populatia cu cutitul la os si se pregatesc de reprimarea revoltelor…
Daca statul ar fi avut aceleasi preocupari si pentru binele oamenilor, am fi ajuns departe.
POLI
NEXT 🙂