Noutati :

Vom cumpara bilete RATT prin SMS. Se pregateste instalarea automatelor de tichete si in autobuze

23 aprilie, 2012 - 03:33 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
5

TIMISOARA. Incepand din aceasta vara, biletele pentru calatoriile cu mijloacele de transport in comun vor putea fi achitate prin SMS sau cumparate de la automate direct din statiile regiei. Conducerea RATT se pregateste in saptamanile urmatoare sa instaleze automatele in autobuze.

Potrivit lui Ioan Goia, seful Regiei Autonome de Transport in Comun din Timisoara, la inceputul luni mai va demara proiectul pilot prin care vor fi puse automate de bilete pe cateva linii. Este vorba in primul rand despre autobuzul care circula spre Aeroportul International Traian Vuia.

„Vom avea posibilitatea sa asiguram calatorilor nostri achizitia unui bilet la o suprataxa, un bilet mai scump, in prima decada a lunii mai, dupa ce furnizorul nostru ne va livra aceste automate. Va fi un program pilot, automatele vor fi introduse pe linia de autobuz Expres 4 ce merge spre Aeroport. Vom urmari ce se intampla. Partea de amortizare ne intereseaza mai mult. Trebuie sa vedem cum merge programul pilot, pentru ca exista si o alta varianta, sa montam in statii automate fixe”, ne-a declarat Goia.

Acestea vor fi puse in principal in statiile din zona centrala a orasului. Cat despre plata prin SMS, seful RATT a tinut sa precizeze ca poarta mai multe discutii cu operatorii de telefonie mobila.

„Cat de curand vom da drumul si la acest sistem, suntem in negocieri, cred ca in aceasta vara il vom putea implementa, suntem in tratative cu mai multi operatori de telefonie mobila, care nu scad inca preturile asa cum ar trebui. Noi nu vrem sa negociem discountul mai mare decat ceea ce dam la operatorii privati ai nostri care ne vand bilete de hartie acum”, a mai spus Ioan Goia.

Cat despre posibilitatea de a vinde biletul chiar soferul de autobuz sau vatmanul, seful RATT este de parere ca aceasta implica o cheltuiala suplimentara, care ar afecta timpii de asteptare si ar fi nevoie si de personal suplimentar. „Va trebui o gestiune, un gestionar, controale prin personal calificat asupra gestiunii respective. Automatele, cele mici, costa de la 2.000-2.500 de euro la 7.000, in functie de modelele cu care functioneaza. Noi dam cam 2.500 pe unul”, a mai spus Goia.

Desi initial spunea ca cea mai buna oferta vine din Cehia, conducerea RATT a decis sa le achizitioneze de la o firma din Bucuresti.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 5comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Cred ca e o pierdere de vreme tot sistemul asta si mai ales de bani ca deh…licitatii, implementarea sistemului, noi angajati etc. si in toto timpul asta noi circulam cu harburile nemtilor care cica se numesc tramvaie in mileniul 3!

  2. La asa Tramvaie???Mai bine ar cumpara Tramvaie!!!

    • si tu crezi ca un tramvai costa cat un automat, adica 2500€ ?!

  3. Mai bine ar lua in serios curatenia in tramvaiele alea infecte. E mult prea mare pretul transportului pentru asemenea jeguri.

    • Corect! Mai ales ca femeile de servici oricum sunt platite.