Vom avea Salvamont in Timis. Consiliul Judetean infiinteaza serviciul pentru obiectivele turistice montane

TIMIS. Consiliul Judetean Timis intentioneaza sa infiinteze un serviciu public de Salvamont pentru traseele si obiective turistice montane care vor fi marcate si vor fi puse in siguranta. Noul serviciu ar putea functiona in cadrul Directiei Prestari Servicii, dupa ce va fi votat de consilierii judeteni.

CITESTE SI: Actiune uriasa de curatenie intr-o comuna de langa Timisoara. Oamenii isi fac asezarea luna si bec intr-o singura zi

Relieful montan din judetul Timis reprezinta aproximativ 350 kilometri patrati din suprafata judetului Timis, aici fiind situate inclusiv cele mai inalte varfuri din Muntii Poiana Rusca – vf. Pades (1374 m) si vf. Rusca (1355 m).

In zona de munte exista mai multe obiective turistice a caror vizitare comporta riscuri de accidentare. Printre acestea, pesterile Romanesti, Albastra, Stanca lui Florian, cascadele Sopot si Cornet, stanci sau versanti de mari dimensiuni – Turnul lui Liman, Pietrele Cohului, vai – Bega, Nadrag s.a.

Initiativa este rezultatul preocuparii institutiei noastre de a stimula dezvoltarea turismului in judet. Noul serviciu ar avea ca activitate principala marcarea si punerea in siguranta a traseelor si obiectivelor turistice montane, cat si interventia rapida in cazul unor accidentari. Avem convingerea ca o crestere a sigurantei va conduce si la o crestere a numarului de turisti. Timisul are multe de oferit, trebuie doar sa punem la punct cateva lucruri”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepresedinte al CJ Timis.

Proiectul de hotarare, fundamentat si sustinut de Biroul de turism din cadrul Consiliului Judetean, va intra la vot in sedinta ordinara din data de 30 martie.

In prezent in zona montana a Timisului sunt mai multe obiective turistice si trasee de drumetie si ciclism neomologate, marcate si intretinute in prezent in special de voluntari.

Sursa foto: Facebook/ Salvamont Romania 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Pe cind si un SALVAMAR in Timis? Astfel s-ar putea compara care dintre cele doua „salva” a fost solicitat cel mai mult .