Noutati :

Voluntari in Timisoara: oameni speciali care isi daruiesc timpul si priceperea altor semeni fara sa astepte ceva in schimb

25 octombrie, 2012 - 10:23 AM
Autor: Miodrag Hojda      
Categorie: SOCIAL
1


TIMISOARA. Organizatiile neguvernamentale din Timisoara au inceput sa ocupe un loc important in viata sociala timisoreana. Fie ca organizeaza competitii pentru persoane de toate varstele, fie ca indeamna la miscare, fie ca au un domeniu de activitate ce vizeaza actiunile ecologice, fie ca iau partea, in justitie, persoanelor care au ramas fara niciun sprijin si nu mai au la cine apela, organizatiile neguvernamentale ocupa un spectru tot mai variat in comunitatea banateana. Iar unul dintre pilonii care sustin activitatea asociatiilor si organizatiilor il reprezinta voluntarii. Muncind pentru a acumula experienta intr-un domeniu sau din dorinta de a-i ajuta pe ceilalti, fara sa astepte nimic in schimb, voluntarii timisoreni sunt unii dintre cei mai implicati timisoreni din comunitate.

Fac munca de voluntariat de doi ani. Nu m-am gandit prea mult la partea cu „da bine la CV“. E drept, arata bine daca scrie ca ai fost voluntar, dar eu consider voluntariatul ca o parte a unei comunitati normale. Nu statul trebuie sa intervina mereu si sa rezolve problemele dintr-o comunitate, ci trebuie implicati membrii ei. Avem o groaza de timp liber, pe care multi dintre noi prefera sa-l petreaca in fata televizorului sau a calculatorului. Eu cred ca putem sa folosim acest timp liber altfel, implicandu-ne in viata comunitatii. Abia atunci putem face lucrurile sa mearga mai bine“, ne spune Andrei Herman, de 23 de ani, de doi ani voluntar Salvo in Timisoara. A participat la zeci de interventii ale departamentului Salvo, a fost implicat in situatii dintre cele mai diverse alaturi de colegii sai voluntari si nu regreta niciun moment ceea ce face in timpul sau liber. El spune ca face numai ce ii spune sufletul sa faca, din acest motiv este implicat in activitati de voluntariat, de la curatarea canalului Bega de PET-urile aruncate de timisoreni pana la interventia, alaturi de ISU Banat in activitatile pe care pompierii le desfasoara.

Nici povestea Rominei Faur nu este foarte diferita. Inca din timpul facultatii a fost implicata in mai multe activitati care au presupus munca benevola din partea ei. „Voiam ceva in plus. Am cautat diverse activitati care mi-ar placea sa le fac si care mi-ar putea fi, de asemenea, de folos. Asa m-am inscris voluntar la Eco Club Timisoara. Am teminat Marketing si am vrut sa ma implic in mai multe activitati care presupun munca alaturi de alte persoane, dar si sa invat ce inseamna sa faci marketing“, ne spune Romina. „Nu am considerat ca fac un serviciu cuiva, ci am luat-o drept munca si tot ce am facut, am facut la modul cel mai serios, Iar rezultatele nu au incetat sa apara“, recunoaste timisoreanca.

Ea le ofera si cateva sfaturi tinerilor care doresc sa faca voluntariat: sa-si caute domeniul care ii atrage si sa-si dea interesul pentru a reusi si pentru a avea cele mai bune rezultate, pentru ca daca nu le place ceea ce fac, atunci nici activitatile pe care le desfasoara nu vor avea succes.

Un numar mare de voluntari se regasesc pe listele organizatiilor nonguvernamentale din Timisoara. De la cei implicati in activitatile „Salvati Copiii“ pana la cei care au participat la campania „Let’s Do It, Romania!“, cu totii au preferat sa se implice in comunitate. Campania de adunare a mormanelor de gunoi din Timis, desi organizata de doua ori in acest an in judet, a fost un real succes, peste 6.000 de voluntari implicandu-se, jumatate dintre acestia fiind elevi de la scolile din Timis. Printre organizatiile care lucreaza, in regim de voluntariat, se numara si Serviciul de Ajutor Maltez din Timisoara, care se asigura zilnic de furnizarea de hrana calda pentru cateva sute de persoane, fie la domiciliu, fie la centrele de zi ori pentru batrani din orasul de pe Bega.

Si asociatiile si ligile studentesti se implica in activitati derulate in comunitatea timisoreana, la fel cum o fac si celelalte organizatii, indiferent de campul de activitate.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Felicitari SALVO !!! Felicitari si formatiunii de Juniori!