Noutati :

Voichita Lazureanu – Alegerea sanatoasa pentru Timisoara (P)

20 septembrie, 2020 - 09:17 AM
Autor: Redactie      
Categorie: ELECTORAL
1

Proiectul candidatei PSD pentru Primăria Timișoara, Voichița Lăzureanu, prevede teme pentru creșterea calității vieții pe baza unor principii sănătoase. Proiectul ei electoral este prezentat exclusiv online din două motive: primul are legătură cu transparența – pentru că aceasta, pe de-o parte, este esențială într-o instituție publică, și pe de alta, este cheia comunicării prezente și viitoare – și are legătură cu protecția mediului – pentru că este esențial să nu risipești, și printarea unor broșuri frumoase înseamnă în final o risipă de hârtie, hârtie care înseamnă copaci tăiați și natură irosită, și să nu creezi deșeuri, care ușor pot pot fi împrăștiate, ca atâtea alte materiale care sunt aruncate pe stradă și care generează murdărie și o imagine de stradă-pubelă sau oraș-pubelă. Și pentru că Voichița Lăzureanu crede în puterea exemplului, decizia a fost ca toate materialele să se regăsească online. Așa că avem o metodă modernă de prezentare, pe baza codului QR, ușor de accesat de pe orice smartphone.

Vă invităm așadar să intrați pe www.voichitalazureanu.ro/alegereasanatoasa și să aflați detalii despre proiectele lansate de Voichița Lăzureanu, despre principiile propuse, despre modul elaborat în care și-a pus în plan să facă lucrurile, despre teme și idei, dar mai mult decât orice, despre crezul ei, important și relevant: ”Cred în timişoreni, cred în dorinţa lor de schimbare, cred că Timişoara poate redeveni „Mica Vienă” şi „Oraşul florilor”, cred că pot eficientiza administraţia Timişoarei, cred într-o viaţă decentă, într-un oraş cu adevărat european şi multicultural” susține Voichița Lăzureanu.

Cele trei proiecte prioritare pe care le propune candidata PSD pentru Timișoara sunt:

Institut Oncologic – Centru Medical Clasificat Internațional, absolut prioritar pentru sănătatea timișorenilor! Vizează diagnosticul de cancer, tratamentul cancerului, îngrijirea paliativă și de susținere. Institutul va viza integrarea surselor medicale din toate departamentele și grupuri de cooperare interdisciplinară care să ofere tratament individualizat pentru pacienți. De asemenea, va urmări îmbunătățirea calității vieții pacientului prin dignostic și intervenții cu echipamente de ultimă generație.

Cetatea Culturii Europene și Parcul Libertății Artelor care presupune relocarea penitenciarului Popa Șapcă și realizarea unui mall cultural cu parc și pasarelă către Iulius Town cu zonă pentru pietoni și bicicliști. Mall-ul cultural este un complex care poate oferi o experiență unică de consum, poate satisface cerințele publicului, comunicarea socială și interconectarea, o plaformă culturală completă: furnizor de informații, experiență culturală, servicii profesionale și consumul cultural asociat. Mall-ul cultural propune dărâmarea granițelor tradiționale dintre discipline, întâlnirea dintre matematică și inginerie cu neuroștiința sau cu microtehnica pentru dezvoltarea de noi tehnologii care să genereze îmbunătățirea calității vieții.

Agrofood Piața 700 – un  loc cu mâncare proaspătă, produse agroalimentare de la furnizori locali, produse organice, delicatese, pentru iubitorii de mâncare. Fermierii locali și bucătarii ale micilor baruri care reprezintă tradiția culinară a zonei și mixul oferit de tradițiile gastronomice ale etniilor conlocuitoare. În afară de mâncare, piața va oferi diferite programe, centrate în jurul orelor de gătit pentru adulți și copii, precum și pe degustarea vinurilor sau a berii craft. Toată lumea iubește o piață bună, obiectivele turistice și sunetele, agitația, fiorul negocierii, obiectele pe care le găseşti rar, mirosul celor mai proaspete mâncăruri.

Pentru întreg programul electoral, pentru o parcurgere completă a temelor care alcătuiesc conceptul de ”alegerea sănătoasă” aveți posibilitatea să intrați pe cod, să scanați și să aflați mai multe. www.voichitalazureanu.ro/alegereasanatoasa

Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Timiș
Executat de SC Ripensis Media Trust SRL
Cod mandatar financiar: 21200019


Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. ,,i,. PSD