
Vlad Șendroiu, deputat USR de Timiș:
Educația nu ar trebui niciodată să depindă de distanță, bani sau noroc.
Proiectul de lege pe care l-am coinițiat alături de colegi USR și din alte partide, prin care elevii vor avea transport gratuit dus–întors în zilele examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat, a primit raport de admitere din partea Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților.
Este o măsură simplă, dar foarte importantă. Pentru mulți elevi, mai ales din localitățile mici, drumul până la centrul de examen înseamnă un cost real și un stres suplimentar. Cu această lege, eliminăm o grijă și le facem viața puțin mai ușoară exact în zilele în care e nevoie de liniște, concentrare și încredere.
Vrem ca toți copiii, indiferent de unde vin, să aibă șanse egale și să ajungă la examene fără piedici. Asta înseamnă respect pentru munca lor și sprijin real pentru educație.
Dar această inițiativă nu este un capăt de drum – dimpotrivă, e doar un pas într-o direcție mult mai mare. România are nevoie de o strategie națională pe termen lung pentru educație, una care să reducă abandonul școlar, să sprijine elevii vulnerabili, să modernizeze școlile și să facă traseul educațional accesibil fiecărui copil.
Trebuie să investim în profesori, în infrastructură, în consiliere școlară și în programe remediale. Să facem școala un loc sigur, previzibil și atractiv.
Un bun exemplu de astfel de practici este ce facem in Timișoara, unde administrația USR si-a făcut o prioritate din renovarea și dotarea școlilor cu echipamente moderne și un simbol foarte bun este chiar liceul Waldorf, prima școală construită de la 0 după 89 din Timișoara.
Trebuie să preluăm aceste exemple și șă nu mai lăsăm diferențele geografice, veniturile familiei sau lipsa transportului să decidă cine reușește și cine nu.
Educația nu se schimbă doar prin legi simbolice, ci prin consecvență, prin politici coerente și prin grijă pentru fiecare elev. Transportul gratuit în zilele examenelor este o măsură concretă ,dar viziunea este mai mare: o Românie în care școala deschide drumuri, nu le blochează.
Pareri
USR PSD PNL aceeasi mizerie…
Aici se vede clar cat de rupti de realitate sunt usereii … un proiect de lege pe masura lor: limitat, absurd si inutil!