Sentinta finala. Curtea de Apel Constanța l-a condamnat joi, 21 august, la zece ani de închisoare pe Vlad Pascu, anunță news.ro. Sentința este definitivă și a fost pronunțată la 2 ani și 2 zile de la accidentul din 2 mai când Pascu, aflat sub influența drogurilor, a lovit cu mașina un grup de tineri, iar doi au decedat.
Vlad Pascu se află în prezent în arest preventiv de doi ani de zile, fiind încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
Curtea de Apel a menținut astfel decizia din primă instanță dată de Judecătoria Mangalia în ianuarie 2025.
El a primit 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, 2 ani și 8 luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă, 3 ani și 4 luni de închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 3 ani pentru părăsirea locului accidentului. Instanța a hotărât o pedeapsă cumulată de 10 ani de închisoare.
Toate părțile din dosar au fost nemulțumite de decizia Judecătoriei Mangalia, sentința fiind atacată inclusiv de procurori și BAAR. Părinții victimelor au cerut ca faptele lui Vlad Pascu să fie încadrate la omor, iar pedeapsa mai aspră. Pascu, în schimb, a solicitat o pedeapsă mai blândă. A cerut să beneficieze de reducerea pedepsei pentru că a denunțat rețeaua de la care se aproviziona cu droguri. Decizia de astăzi a Curții de Apel Constanța este definitivă.
Va reamintim, pe 19 august 2023, în timp ce conducea pe DN 39, în apropiere de 2 Mai, Vlad Pascu a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.
Roberta Dragomir și Sebastian Olaru, care au murit pe loc, aveau 20 și, respectiv, 21 de ani și erau studenți la Facultatea de Geografie a Universității București.
Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Accidentul a scos la iveală detalii revoltătoare. Vlad Pascu fusese oprit de poliție de două ori – cu o zi înaintea tragediei, la un filtru, și chiar în aceeași noapte. A fost lăsat să plece de la sediul poliției fără a fi testat pentru consum de droguri, deși i-au fost găsite droguri în mașină, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă. La mai puțin de o oră, Vlad Pascu a provocat accidentul.
Vlad Pascu a fost trimis în judecată în octombrie 2023, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Pareri
Si cei care l-au prins si l-au lasat apoi sa plece ce-au patit? Si nu neaparat cei care l-au prins, cat sefimea de-acolo din politie ma intereseaza ce-a patit, ca agentus agaricus fraieridis exploatatus calaritus a vrut sa-l testeze de consum de substante dar n-a fost lasat…
Intreb si eu doar ca sa evidentiez care ar fi intre barea corecta, caci Pascu asta nu prea avea cum sa fie incadrat la omor, oricat ne-ar revolta situatia, deoarece e greu de dovedit o intentie. Si chiar daca era incadrat acolo, limita inferioara de pedeapsa e tot pe la 10 ani parca.
Dumnezeu sa ierte victimele si sa dea putere familiilor lor. Iar sefimii din politie de-acolo… nu pot sa le doresc decat sa ii ierte tot/doar Dumnezeu.
Desaxatul die bani gata este liber peste trei ani și nu contează cum vrei să-l încadrezi părinții victimelor vor trebui să trăiască cu durerea în fiecare zi.
Cred ca restul (cei ce i-au dat drumul, indiferent de situatie care total au avut motivul de il a retine etc ) ar fi trebuit cercetati ca si complice la fapta ce s-a intamplat, cel mai simplu.
Din pacate haita juridica corupta e ca fratii siamezi cu haita ,,politico-delicventa,, din Romania. Unii cu salariile si pensiile speciale, ceilalti cu spatele acoperit de legile si leguitorii aferenti. Totul e pe principiul romanesc,, boii se opresc la bariera cainii trec pe sub ea,,. Restul e istorie….