Noutati :

Vine cu adevarat primavara in Banat sau nu? Cum va fi vremea in weekend?

27 februarie, 2014 - 09:17 PM
Autor: Anonim      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Vreme calda in cea mai mare parte a tarii in urmatoarele 3 zile. In regiunile intracarpatice se anunta chiar o vreme deosebit de calda. Dar cum va fi in Banat in acest sfarsit de saptamana?

La amiaza valorile termice se vor incadra intre 6 si 16 grade, posibil usor mai scazute in Moldova si Delta Dunarii. Cerul va fi mai mult noros in estul tarii, unde izolat va ploua slab sau va burnita. In celelalte zone cerul va fi temporar noros. Vantul va sufla cu putere in sudul Banatului, insa nu va trece de moderat in celelalte regiuni. Dimineata, cu totul izolat, in zonele joase va fi ceata.

In regiunile intracarpatice urmeaza o zi veritabila de primavara, cu temperaturi maxime peste mediile climatologice specifice perioadei, dar cu soare cam scump la vedere. La amiaza vor fi valori termice in general peste 12 grade – cel mai mult, 15-16 grade in regiunile vestice. in sudul Banatului vantul va avea intensificari temporare. Dimineata, cu totul izolat, in zonele joase va fi ceata.

Cum e vremea la munte?

Vreme calda pentru sfarsitul lunii februarie in cea mai mare parte a zonei montane. Cerul va avea innorari temporare si spre seara si noaptea vin si ploile, local in Carpatii Occidentali si in vestul Carpatilor Meridionali si izolat in rest. La peste 1700 m, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare. Vantul va avea unele intensificari, in special pe creste. Pe vai si in depresiuni, dimineata, dar mai ales noaptea se va semnala ceata, posibil asociata cu burnita. Temperatura aerului va creste usor.

Sambata si duminica, vremea ramane calda pentru aceasta data, dar se schimba in ceea ce priveste precipitatiile. Maine, pe parcursul zilei vor fi ploi slabe si burnite, iar noaptea incepe sa ploua mai mult in Muntii Banatului, Carpatii Meridionali si Carpatii de Curbura. Duminica, ploi mai multe, in toate masivele muntoase; izolat, mai ales in Carpatii Meridionali si de Curbura, cantitatile de apa vor depasi 15 l/mp. La peste 1400 m precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare, incepand de sambata noaptea.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor