Vindeau cocaină și cristale. Traficanți de droguri ridicați de polițiștii de la Crimă Organizată Timișoara și procurorii DIICOT Arad

ARAD. Descinderi ale procurorilor DIICOT, polițiștilor de la Crimă Organizată și jandarmilor în casele unor traficanți de droguri.

CITESTE SI: Tir răsturnat peste o mașină. Accident mortal pe Centura Sud Timișoara. VIDEO

Nu mai puțin de 16 percheziții au avut loc în Arad, iar 9 suspecți au fost duși la audieri.

Persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct cocaină și substanțe cristaline (2MMC, 4 CMC și a-Etilaminopentiofenona), cu sume cuprinse între 150 și 550 de lei la o tranzacție.

De asemenea, cercetările au arătat și faptul că, în cursul anilor 2025 –2026, una dintre persoanele cercetate ar fi recrutat o victimă minoră (16 ani) și ar fi adăpostit-o în diverse locații, din municipiul Arad, în scopul exploatării sexuale.

Astfel, inclusiv prin agresiuni fizice repetate, ar fi obligat-o să practice prostituția, însușindu-și sumele de bani obținute de către persoana vătămată.

În contextual investigațiilor efectuate a reieșit că, una dintre persoanele cercetate în cauză, în cursul lunii aprilie 2026, ar fi condus autoturisme pe drumurile publice, deși avea acest drept suspendat.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate cantități de substanțe interzise tranzacționate de către persoanele cercetate, iar în contextual perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanțe vegetale și cristaline, aflate în curs de expertizare, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă“, transmit reprezentantii IPJ Arad.

7 bărbați și 2 femei au ajuns la audieri la sediul DIICOT Arad, iar mai apoi judecătorii au decis arestarea preventivă a 6 dintre suspecți, ceilalți trei fiind plasați în arest la domiciliu.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității Organizate Timișoara și Oradea, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, jandarmilor Inspectoratul de Jandarmi județean Arad, Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și specialiștilor Direcției Regionale Vamale Timiș.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.