
TIMIȘOARA. S-a dat alarma la Timișoara, luni după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit într-o casă din cartierul Ronaț.
Pompierii au intervenit de urgență pe Vadul Crișului, unde flăcările cuprinseseră parterul locuinței și ajunseseră deja la acoperiș.
Un bărbat a suferit arsuri la mâini și pe față și a fost preluat de un echipaj SMURD pentru îngrijiri.
“La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, o autosanitară SMURD și 14 pompieri.
Incendiul se manifestă în interiorul unei locuințe de tip duplex (pe parter) și la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
La locul intervenției, pompierii au identificat o persoană de sex masculin care prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare și feței, conștientă și cooperantă. Aceasta primește îngrijiri medicale de la echipajul SMURD“, transmit reprezentantii ISU Timis.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!