TIMIȘOARA. Mai sunt puține zile până la momentul la care noul drum de legătură între Timișoara și Autostrada Vestului va fi deschis circulației.
Lucrările au ajuns la 97% realizare, iar în această perioadă se fac ultimele finisaje, se trasează marcaje si se instalează semne de circulație.
„Lucrările la noul drum de legătură dintre Timișoara și autostrada #A1 sunt substanțial finalizate, având stadiul de 97%.
🚧 Echipele antreprenorului ARL Cluj se concentrează pe lucrările de siguranța circulației, semnalizare, montare parapete median și marginal, marcajul vertical și orizontal, taluzări și lucrări auxiliare pentru închiderea scurgerii apelor.
ℹ️ Indicativul acestui drum național va fi DN 69A. Va avea circa 10 km, 2 benzi pe sens, 3 noduri rutiere (cu DN 69 Timișoara – Arad, în zona Sânandrei, cu DC 58, în zona localității Cerneteaz, și cu autostrada A1, între nodurile rutiere Giarmata și Orțișoara).
🛣️ Viteza de deplasare va fi de 100 km/h„, transmit reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.
După prelungirea cu o luna a termenului de finalizare pentru antreprenor ARL Cluj (Strabag), aceasta după ce lucrările au fost puțin întârziate de descoperirea unui sit arheologic, muncitorii ar trebui, conform contractului să încheie obiectivul de infrastructură cel târziu în 10 octombrie.
Însă, sunt șanse foarte mari ca acest termen să fie devansat.
***
Traseul drumului de legătură începe cu 300 m înaintea intersecției existente, dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier și se dezvoltă pe direcția Nord-Est, spre Autostrada A1. Va avea o lungime de aproximativ 10 km.
Clasa tehnică a drumului de legătură este II, iar viteza prevăzută în proiect pentru acest drum este de 100 km/h.
Drumul, cu câte 2 benzi pe sens, care va porni de la intersecția cu Sânandrei, va fi, practic, a treia descărcare de pe autostradă către Timișoara, după Remetea și Giarmata.
Pareri
Doamne ca parca si vad cum or sa mearga toti cu 100 la ora….
Noroc că n-are sensuri giratorii dar nu-i nimic va fi prăpăd pe bretele 😂
Sper ca au banda speciala pentru caruta me cand am nevoie sa car cucuruzul!