VEZI cum trebuie sa sofezi pe timp de zapada! Sfaturi de la campionul national de raliuri, Titi Aur

Condusul pe zapada a devenit un adevarat sport extrem. In astfel de conditii este nevoie de mult calm, stapanire de sine si foarte multa atentie. Acestea ar fi sfaturile date de multiplul campion mondial la raliu, Titi Aur.

Invitat la Romania TV, Aur a explicat ce este bine sa faca soferii care se aventureaza sa sofeze pe timp de iarna, cand stratul de zapada este consistent. „In afara de acele reguli generale – reducem viteza si mergem mai atent, ceea ce e si logic -, sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le stim in mod special: buna pregatire a masinii, de la partea tehnica, cauciucuri de iarna, deszapezita, dezghetata, faruri aprinse si vizibile„, a afirmat Titi Aur.
Campionul national de raliuri mai recomanda soferilor sa nu circule pe sleaurile care se formeaza in zapada, pentru ca sunt foarte alunecoase. „Aderenta este mai mica, pentru ca de fapt cauciucul nu aluneca pe zapada sau pe gheata, aluneca pe un strat de apa format intre gheata si cauciuc si cu cat este mai solicitata gheata cu atat devine mai putin aderenta„, a explicat campionul national la raliuri.

De asemenea, soferii trebuie sa franeze usor si sa fie atenti la derapaje. „Iesirea din derapaj se face contravirand putin, adica pleaca spatele catre stanga, viram catre stanga, pleaca spatele catre dreapta, viram catre dreapta, si cu o usoara accelerare, cand masina derapeaza. Daca reducem, amplificam derapajul, trebuie sa acceleram usor„, a mai spus Titi Aur.

Si pietonii trebuie sa circule cu mai mare atentie, deoarece zapada izoleaza fonic si exista riscul de a nu auzi masinile atunci cand acestea se apropie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.