Noutati :

Vezi cum ne va afecta cea mai puternica explozie cosmica care s-a petrecut la finalul lunii martie!

8 aprilie, 2011 - 10:18 PM
Autor: Caius Seracin      
Categorie: EXTERN
0

Explozie cosmica

O explozie cosmica fara precedent s-a produs la 3,8 miliarde de ani-lumina distanta de Pamant, anunta NASA. Este cea mai puternica explozie observata si a avut loc pe 28 martie 2011. Explozia este cea mai puternica cu cea mai lunga durata de timp din cele observate pana in prezent, informeaza MaxiSciences.
Fenomenul cosmic de o putere fara precedent a fost surprins de mai multe telescoape NASA, inclusiv celebrul telescop spatial Hubble, insa o mana de ajutor a dat si satelitul American Swift.

„Stim corpuri in galaxia noastra care ar putea produce explozii repetate, dar exista mii si milioane de explozii mult mai putin puternice decat ceea ce am observat. Este cu adevarat extraordinar,” a spus Andrew Fruchter, astronom la Space Telescope Science din Baltimore.

Actualmente, cercetatorii incearca sa inteleaga originea acestui fenomen. Astronomii au prezentat urmatoarea ipoteza: explozia ar fi avut loc dupa ce o stea s-a apropiat foarte mult de gaura neagra din centrul galaxiei.

Intensitatea fortei gravitationale a gaurii negre ar fi dus la explozia stelei, care emitea jeturi de gaz. La peste o saptamana de la producerea ei, radiatii puternice, cu intensitati fluctuante, continua sa fie emise din locul in care s-a produs deflagratia cosmica. In general, o astfel de explozie nu dureaza mai mult de cateva ore.

Oamenii de stiinta isi continua observatiile folosind telescoapele spatiale, precum Hubble si Chandra X-ray Observatory. NASA a anuntat ca astronomii amatori pot vedea explozia, daca cerul este senin, cu ajutorul unui telescop de 40 de centimetri, in diametru.

Tag-uri:

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor