Noutati :

Vesti proaste: iarna mai poposeste la Timisoara! Ursul si-a vazut umbra si s-a intors in barlog! VIDEO!

2 februarie, 2016 - 09:12 AM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Anul acesta iarna a fost una blanda cu foarte putina zapada si cateva zile de ger. An de an, in 2 februarie, potrivit traditiei, batranii stau cu ochii pe cer pentru a afla daca iarna se sfarseste sau mai continua inca sase saptamani. Astazi soarele s-a aratat in toata splendoarea, deci vestile sunt cat se poate de triste.

Batranii spun ca in 2 februarie ursul iese din barlog sa faca putina miscare dupa perioada de hibernare. Daca e soare, el isi zareste umbra, se sperie si intra inapoi in vizuina, unde mai hiberneaza inca 40 de zile. Iar asta inseamna ca nu am scapat de iarna.

Cum astazi la Timisoara cerul e inundat de razele soarelui, e cat se poate de limpede: ursul de la Gradina Zoologica si-a vazut umbra si s-a intors in cusca. Asadar e de asteptat ca iarna sa isi reintre in drepturi.

Meteorologii de la ANM sunt insa de alta parere. Saptamana aceasta la Timisoara vom avea temperaturi de primavara.

Crestinii sarbatoresc in 2 februarie Intampinarea Domnului sau Steretenia, iar popular acestei zile i se mai spune Ziua Ursului.

La americanii nu ursul da verdictul in aceasta zi, ci cartita. In data de 2 februarie, peste ocean se sarbatoreste Ziua Cartitei. Aceasta este asteptata sa iasa din vizuina si sa prevesteasca venirea primaverii. De altfel, americanii au facut si un film celebru despre Ziua Cartitei.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor