Noutati :

Veste buna! Rusia va livra Romaniei gaze la parametri normali. Reducerile anuntate nu au mai fost aplicate

13 septembrie, 2014 - 05:02 PM
Autor: Anonim      
Categorie: ECONOMIC
0

Livrarile de gaze din Federatia Rusa catre Romania au revenit, sambata, la nivelul normal, insa Gazprom nu a confirmat faptul ca saptamana viitoare Romania va primi toata cantitatea de gaze de import. Deocamdata, un document primit de la Dispeceratul Gazprom din Sofia, asigura ca livrarile de sambata (13 septembrie) si duminica (14 septembrie) vor fi efectuate in parametrii normali fara a mai fi aplicate reducerile anuntate vineri, 12 septembrie.

„Mentionam ca nu au fost oferite, prin aceasta adresa, niciun fel de informatii despre motivele reducerii de 5% aplicate ieri si nici confirmarea ca saptamana viitoare livrarile de gaze se vor realiza conform graficului agreat.” – se arata in comunicatul Departamentului pentru Energie.

Conform sursei citate, importurile de gaze ale Romaniei sunt la un nivel extrem de redus, de aproximativ 0,2 milioane metri cubi/zi, in timp ce productia este la un nivel aproape dublu fata de consumul din aceasta perioada.

In plus, Romania are in acest moment deja depozitata o cantitate de gaze naturale cu aproximativ 700 milioane metri cubi mai mare decat obligatia legala de stocare, stabilita de ANRE pentru anul acesta la aproximativ 1,8 miliarde metri cubi – ciclul de injectie fiind inca in derulare.

Gazprom a transmis joi Transgaz ca livrarile de gaze catre Romania vor fi reduse in urmatoarele trei zile, fara sa explice motivele scaderii volumelor. Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, a declarat vineri ca nu exista niciun motiv de ingrijorare in ceea ce priveste aprovizionarea cu gaze a consumatorilor din Romania, intrucat importurile de gaze din Rusia sunt extrem de reduse. Spre exemplu, vineri ar fi trebuit ca Romania sa importe de la Gazprom 200.000 de metri cubi de gaz, beneficiarii gazelor fiind companiile Imex, Conef si WIEE.

Citeste mai mult AICI



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...