Veste buna pentru cei care sunt nevoiti sa se interneze in spitalele din Timis! Ce a facut Casa de Asigurari de Sanatate?

TIMISOARA.  Aproape 30 de  milioane  de lei pentru unitatile sanitare cu paturi a adaugat in aceasta luna Casa Judeteana de Asigurari Timis!


Pentru a sprijini buna desfasurare a actului medical, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Timis  a suplimentat  la inceputul acestei luni, fondurile destinate unitatilor sanitare cu paturi cu care are contract.

Astfel, a fost aprobata suma de 29.699.728 lei pentru bugetul aferent spitalelor din judet. Banii respectivi sunt alocati pentru luna decembrie a anului in curs.

Odata cu aceasta suplimentare, CJAS Timis doreste sa preintampine eventualele probleme ce pot aparea in  actul medical si sa faciliteze accesul asiguratilor la servicii medicale de calitate.

Totodata, CJAS Timis atrage atentia managerilor de spital ca bugetele au crescut semnificativ fata de anii anteriori, fiind suficiente si ca au obligatia  de a garanta dreptul pacientilor de a beneficia in mod gratuit, pe perioada  internarii, de toate serviciile medicale necesare pentru tratarea afectiunilor de care sufera.

Bugetul spitalelor in 2013 in Timis a fost de 343.216.320 lei.

Bugetul spitalelor in 2014  este de 381 503 340 lei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.