Noutati :

Verificari in toate spitalele, instruire pentru angajatii pompelor funebre si un soft pentru centralizarea datelor din anchetele epidemiologice. Noile masuri anuntate de DSP Timis

10 aprilie, 2020 - 01:40 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: SANATATE
2

TIMISOARA. Se fac anchete epidemiologice in toate spitalele in care au fost confirmate cazuri de imbolnavire cu coronavirus in randul personalului medical si sunt verificate toate unitatile medicale pentru a vedea daca se respecta circuitele medicale impuse, dar si stocurile de materiale sanitare si de protectie.

CITESTE SI: Se vindeca mai repede infectatii cu coronavirus la Timisoara pentru ca noi nu amestecam pacientii. Dezvaluirea medicului Virgil Musta de la Spitalul Victor Babes. Video 

„În același timp, au fost identificati contactii direcți ai acestor persoane si a fost dispusă masura izolării la domiciliu, urmând sa fie testate persoanele simptomatice, acolo unde este cazul.

DSPJ Timis, prin personalul de specialitate, constituit in echipe formate din medici epidemiologi si inspectori din cadrul Servicului Control in Sanatate Publica, efectueaza verificari la nivelul unitatilor sanitare cu paturi, privind modul in care acestea au asigurat si respecta circuitul persoanelor in conditiile impuse de situatia epidemiologica actuala si in conformitate cu cele prevazute in Planul alb.

Cu ocazia controalelor se verifica si existenta stocurilor de medicamente, materiale sanitare si substante dezinfectante, in cantitate suficienta la nivelul unitatilor sanitare”, transmite DSP Timis.

De asemenea, la nivelul judetului au fost identificate toate firmele de pompe funebre, iar angajatii lor au fost instruit cu privire la modul in care trebuie sa gestioneze cazurile deceselor cauzate de infectarea cu SARS-CoV-2.

„Institutia noastra urmeaza sa incheie un protocol de colaborare cu IML Timis pentru cazurile decedate si suspecte de infecție cu noul coronavirus SARS-CoV-2”, mai spun reprezentantii DSP Timis.

Autoritatile anunta ca mai multe cabinete stomatologice private vor asigura urgentele, iar DSP va asigura materialele de protectie in cadrul cabinetelor de medicina de familie.

De asemenea, intrucat se asteapta ca in perioada sarbatorilor pascale un numar mare de romani sa se intoarca din strainatate, au fost gasite noi spatii pentru tratarea si supravegherea pacientilor infectati cu coronavirus, in cazul in care spitalele vor fi depasite de numarul mare al cazurilor.

„Pentru situatia in care spitalele vor fi depasite de numarul mare al cazurilor, s-au identificat alte spatii de rezerva care permit asigurarea circuitelor si dotarea corespunzatoare, in vederea supravegerii si tratarii acestor pacienti”, mai spus reprezentantii Directiei de Sanatate Publica din Timis.

De asemenea, in aceasta perioada se lucreaza la crearea unui soft care sa permita introducerea in timp real a datelor rezultate in cadrul anchetelor epidemiologice, iar pentru a mari capacitatea de triaj epidemiologic in spitale, urmeaza sa fie amplasate in vecinatatea unitatilor de primiri urgente, structuri mobile in care se va realiza procedura de triaj.

Centrele de carantina de pe raza judetului sunt dezinfectate, iar DSP coordoneaza „activitatea de colectare, ridicare si neutralizare a deseurilor cu potential periculos, precum si spalarea si dezinfectia lenjeriei utilizate de catre personele carantinate” pentru a limita transmiterea bolii.

In continuare DSP Timis asigura personal medical la punctele de trecere a frontierei, pentru realizarea triajului epidemiologic.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. La piatra neamt 31 de infectati si manager schimbat. La municipal timisoara 28 de infectati si managera rezista. Care sunt criteriile ? Sprijinul oRbului ?

  2. Nu suntem porcusori de guineea pentru ca vaccinurile covid sau alte vaccine sa fie testate la Timisoara. Spune nu testarii. Africanii deja o fac. Adica cum, noi suntem mai prejos decat ei sa fim soareci de laborator? Nici soarecii nu merita sa fie testati. Cetatenii din Timisoara nu vor nici testari nici vaccin. Opriti experimentele de la judetean.