
TIMIȘOARA. Se muncește în continuare în ritm alert pe DN59B pe ambele tronsoane aflate în lucru, Livezile – Deta și Cruceni – Livezile, șantiere deschise în final de martie.
Această după ce toată vara muncitorii au tras și ziua, și noaptea, și în zilele de weekend.
Pe sectorul Livezile – Deta, de 15 kilometri, muncitorii PORR Construct, muncitorii trasează deja marcajele și instalează semnele de circulație.
Acest tronson a ajuns la 98,5% realizare și va fi gata înainte de finele anului, potrivit DRDP Timisoara.
Pe celălalt segment, de 16 kilometri, Cruceni – Livezile, antreprenorul așterne stratul de uzură, adică ultimul strat de asfalt. Aici, muncitorii au ajuns cu lucrările la 87%.
Modernizarea drumului național DN59B, pe cei peste 30 de kilometri insumati de cele doua sectoare, înseamnă consolidarea șoselei, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale și a acostamentelor, refacerea parcărilor, a acceselor spre proprietăți și a stațiilor de transport.
Potrivit contractelor, ambele lucrări de infrastructură au termen de finalizare luna martie 2027, însă vor fi gata mult mai devreme.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!