TIMIȘOARA. La 6 ani de când a fost aprobat Studiul de Fezabilitate, ar putea să pornească lucrările de reabilitare la unul dintre cele mai tranzitate poduri din Timișoara, cel de la fosta Fabrică de Țigări, care asigură legătura între zona Sagului și Gara de Nord.
În vreme ce 5 firme și asocieri vor să modernizeze Podul Muncii și s-au înscris la licitație, ofertele fiind în evaluare, Primăria Timișoara a semnat la ADR Vest, miercuri, finanțarea de 8 milioane de euro, fonduri pe care le primește de la UE pentru această investiție, prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.
În total, însă, noul Pod al Muncii va costa 10 milioane de euro, diferența urmând a fi pusă de la bugetul local.
Lucrările trebuie să fie gata până in 28 februarie 2027.
PORR Construct, Tehnodomus, asocierea Freyrom (lider) cu Procons Group, asocierea Drumuri și Poduri Banat (lider) cu Gott Strasse, asocierea ZSN Cardinal (lider), cu CML, Ardelean Companu Nord Vest s-au înscris la licitația demarată în primăvară.
Suprastructura va fi demolată si inlocuită si vor fi păstrate rampele de urcare si picioarele podului, care vor fi consolidate si retusate.
Podul are o lungime de 70 de metri și o lățime de 21.
Potrivit proiectului realizat în urmă cu peste 5 ani, podul va avea scări din metal, dar și trotuare și piste de biciclete. Va fi decorat cu plante cățărătoare.
„Lucrările vor consta în reabilitarea podului prin înlocuirea totală a suprastructurii cu o structura mixtă oțel-beton. Calea pe pod va fi formată din 4 benzi de circulație de 3.50 m lățime fiecare, cu pantă transversală în acoperiș de 2.0%.
Trotuarele vor avea lățimea totală de 3.25m (din care 0.50 m necesar montării parapetului de protecție zincat pe pod, 1.00 destinat circulației bicicliștilor și 1.75 m destinat circulației pietonale) și vor fi delimitate de partea carosabilă prin parapete pietonale.
Se vor înlocui scările de acces din beton cu scări noi din metal. Central, scara va fi prevăzută cu tiranti verticali care vor avea rol de suport al vegetației urcătoare poziționată la baza și vor fi iluminate prin montarea de proiectoare”, se arată în documentație.
Cele 5 oferte au intrat în evaluare financiară la Primăria Timișoara.
Din momentul în care se va da ordinul de începere a lucrărilor constructorului care va câștiga licitația, modernizarea podului n-ar trebui să dureze mai mult de 14 luni.
Podul Muncii sau Regal ori Podul de la Autogară sau de la Fabrica de Tutun/Tigari, (cum a fost cunoscut) a fost ridicat în anul 1913, pe locul unui vechi pod de lemn ce fusese reparat în 1898. S-a folosit structura unui pod metalic din Fabric. A fost vopsit în 1923 și consolidat în 1936 și în 1968. Construcția actuală datează din 1978.
