Va avea o altă soartă Mausoleul căzut în paragină de zeci de ani, nu departe de Timișoara. A fost preluat de Consiliul Județean Timiș care vrea să salveze monumentul și să-l readucă la fumusețea de altădată

TIMIȘOARA. Este în plină desfășurare proiectarea viitoarelor lucrări de restaurare, atât de așteptate, pentru salvarea fascinantei construcții a Mausoleului Csavossy de la Bobda, în fapt Biserica Româno-Catolică cu o arhitectură aparte, ale cărei ruine amintesc de glorioase vremuri, și care piere sub ochii noștri.

Consiliul Județean Timiș a aprobat preluarea monumentului, pentru care va caută o sursă de finanțare ca -l reabiliteze. Aleșii județeni au votat pentru transferul Mausoleului Csavossy în domeniul public al CJT.

După ce a restaurat Conacul Mocioni de la Foeni, Consiliul Județean Timiș a mai preluat nu demult Castelul Regal de la Banloc și conacul Petală de la Clopodia. La acestea din urmă au demarat intervențiile pentru punerea în siguranță a celor doua resedinte nobiliare, ca  treacă iarna cu bine până când vor porni lucrările de renovare.

CITESTE SI: Castelul de la Banloc și Conacul Petala, pregătite să înfrunte încă o iarnă, înainte de restaurare

În acest moment, Mausoleul Csavossy de la Bobda, o bijuterie arhitecturală cândva de o rară frumusețe, este în prag de prăbușire, biserica înregistrând deja o serie de pierderi ireversibile la nivel de elemente structurale.

De-a lungul timpului, s-au mai făcut demersuri pentru punerea în siguranță a Mausoleului de către voluntarii de la Ambulanta pentru Monumente si de cei de la Asociatia prin Banat, însă, din lipsă de fonduri, intervențiile au fost limitate.

Mausoleul de la Bobda, ca odinioară, într-o superbă pictură murală

În cadrul unui alt proiect, pe lângă intervențiile propriu-zise, a fost realizată și o pictură murală pe zidul unei case din Bobda, o reprezentare emoționantă a Mausoleului Csávossy care aduce aminte de perioada de glorie a bisericii atât de greu încercată. Astfel, ea nu va cădea în uitare niciodată, spuneau autorii.

Biserica mausoleu de la Bobda, comuna Cenei, monumentul ridicat în secolul al XIX-lea de familia baronului Gyula Csavossy după planurile bazilicii din orașul ungar Esztergom, este una dintre clădirile încărcate de istorie din județul nostru. Baronul construise în Bobda mai întâi un castel și, peste drum, a ridicat biserica, finalizată în 1908.

Gyula Csavossy și soția s-au stins în 1911 și au fost înmormântați în cripta de sub biserica. În 1925, fiii baronului au emigrat în Canada. Castelul a fost demolat, după ce noul proprietar nu și-a mai putut plăti ratele la banca, iar mausoleul a început se degradeze.

Primarul din Cenei a reușit preia biserica de la Episcopia RomanoCatolică Timișoara, iar monumentul, ajuns acum la Consiliul Județean Timiș, ar putea beneficia și de o alocare de fonduri guvernamentale pentru restaurare, odată ce va fi gata documentația întocmită de Institutul Național al Patrimoniului.

….

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Numa casa de nuntii sa nu faceti din mausoleu

    • Nuntiul e un reprezentant apostolic, nu cred ca face din mausoleu casa pentru nuntii.