Această perioadă a verii, în care elevii claselor a XII-a din toată țara au parcurs probele examenului de bacalaureat, este una încărcată și plină de provocări. La Universitatea de Vest din Timișoara știm cât de mult au muncit tinerii pentru acest moment și câtă dedicare au pus în fiecare etapă a pregătirii lor. Tocmai de aceea, ne-am asigurat că procesul de admitere la UVT este cât mai simplu și fără griji.
Pe lângă faptul că înscrierea se realizează online, nu e necesară nici prezența la sediul central din Timișoara pentru certificarea documentelor – venim noi mai aproape de tine, în centrele județene de admitere din țară.
Unde ne găsești?
Pe lângă centrele de admitere amplasate la sediile UVT din Timișoara, venim în sprijinul candidaților noștri și în anul 2025 cu centre de admitere organizate în țară, în colegiile naționale partenere UVT din mai multe județe:
De ce să vii la un centru județean de admitere?
Când ne poți vizita?
Te așteptăm cu interes și mult entuziasm în centrele județene de admitere, care vor fi deschise în următoarele perioade:
Prin excepție, centrul de admitere din județul Vâlcea va avea un program diferit, astfel:
În timpul săptămânii, de luni până vineri, centrele județene de admitere vor fi deschise în intervalul 09:00–16:00, iar sâmbăta vor funcționa în intervalul 09:00–14:00.
Punctele de înscriere și de preluare a documentelor din sediile Universității de Vest din Timișoara vor fi deschise în perioada 25 iunie – 23 iulie 2025, programul detaliat și locațiile sunt disponibile AICI.
Ce acte trebuie să ai la tine?
Pentru a te asigura că ești inclus în clasamentul procesului de admitere, e necesar să prezinți,la punctele de preluare a documentelor din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, toate documentele necesare (în conformitate cu prevederile regulamentelor privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere elaborate de facultățile UVT), în original sau în copie legalizată, până cu cel puțin o zi înainte de data afișării listelor cu candidații admiși (conform calendarului stabilit prin regulamentele facultăților UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere), pentru a fi scanate și certificate conform cu originalul, de către operatorii UVT.
Alege Universitatea de Vest din Timișoara și bucură-te de un proces de admitere simplu, bine organizat și aproape de tine!
***
Fii pe fază și nu rata cele mai proaspete vești de la UVT! Abonează-te la newsletterul nostru pe www.admitere.uvt.ro pentru a avea acces la informații exclusive și esențiale!
Become your best, la Vest!
Pareri
Deci UVT are parteneriat si in judete nelimitrofe Banatului.